ANUNȚ privind elaborarea proiectului de hotărâre pentru înființarea în cadrul Clubului Sportiv Municipal Lugoj a secției de sport paralimpic

Astăzi, 09.01.2023, Primăria Municipiului Lugoj anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ: Proiect de hotărâre pentru înființarea în cadrul Clubului Sportiv Municipal Lugoj a secției de sport paralimpic.

Prin înființarea în cadrul Clubului Sportiv Municipal Lugoj a secției de sport paralimpic se dorește sprijinirea sportivilor cu dizabilități în vederea participării la competiții sportive dedicate. Problema integrării sociale a persoanelor cu dizabilități este încă într-o fază incipientă în România, facilitarea accesului la concursuri și evenimente sportive contribuind la creșterea calității vieții acestora. Persoanele cu dizabilități pot fi un model pentru practicarea sportului, în pofida handicapului de care suferă, dovada acestui fapt fiind, pe plan local, rezultatele remarcabile obținute de sportivii legitimați la Clubul Sportiv al Handicapaților Fizic „Maraton 93” Lugoj. Prin exemplul personal, persoanele cu dizabilități ne arată cât de important este sportul în viața lor și cum a contribuit acesta la interacțiunea cu toată lumea. Este cunoscut faptul că persoanele cu dizabilități au trebuințe speciale și resimt nevoia de independență, apartenență la grup și acceptare în societate.

Faptul că în Lugoj există o organizație non-guvernamentală înființată încă din anul 1994, în scopul creării condițiilor practicării sportului de agrement și de performanță pentru orice persoană cu handicap fizic, denotă că există un interes constant pentru sportul paralimpic. Din păcate, însă, costurile tot mai mari cu transportul și cazarea sportivilor în vederea participării la competiții sportive a determinat membrii Asociației Clubul Sportiv al Handicapaților Fizic „Maraton 93” să solicite ca municipiul Lugoj să investească în sportul paralimpic.

Din aceste considerente, apreciem că dezvoltarea unei secții de profil, cu sprijinul municipalității, va fi de bun augur pentru imaginea orașului nostru.

Documentaţia aferentă proiectului de act normativ include: referatul inițiatorului și textul complet al proiectului de hotărâre.

Documentaţia poate fi consultată pe pagina de internet a instituţiei, secțiunea „Transparență decizională”, la linkul www.primarialugoj.ro și la sediul instituţiei din Lugoj, Piața Victoriei, nr. 4. Proiectul de act normativ se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la Biroul de relaţii cu publicul al instituţiei.

Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparenţă decizională se pot depune până la data de 26.01.2023 ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: contact@primarialugoj.ro; prin poştă, la adresa: Primăria Municipiului Lugoj, Piața Victoriei, nr. 4, Lugoj, jud. Timiș sau la sediul instituţiei, la Biroul de relaţii cu publicul, între orele 8-16.

Materialele transmise vor purta menţiunea „Propuneri cu privire la proiectul de hotărâre pentru înființarea în cadrul Clubului Sportiv Municipal Lugoj a secției de sport paralimpic.”

Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituţiei, la linkul www.primarialugoj.ro, secțiunea „Transparență decizională”. Nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate în scris va fi justificată tot în scris.

Pentru cei interesaţi există şi posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituţie publică până la data de 23.02.2023.

Pentru informaţii suplimentare, vă stăm la dispoziţie la următoarele date de contact: telefon: 0256/352240, e-mail: contact@primarialugoj.ro, persoană de contact: Iuliana-Alina Chiriac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.