Anchetă epidemiologică, la Lugoj! Părinții femeii cu coronavirus, izolați la domiciliu
Direcția de Sănătate Publică a demarat o anchetă epidemiologică la Lugoj. Sunt monitorizați părinții femeii de 38 de ani, din Timișoara, care a fost confirmată cu coronavirus, precum și prietenii cu care aceasta a intrat în contact după ce s-a întors din Italia. Toți vor fi evaluați, privind starea de sănătate, de către personalul de specialitate al DSP.
Persoanele care nu prezintă simptome vor rămâne izolate la domiciliu, unde li se vor recolta probe pentru testarea coronavirus. Dacă vor exista printre acestea persoane care prezintă simptomatologie de coronavirus, vor fi preluate cu izoleta și transportate la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș, din Timișoara. Dacă persoanele respective vor fi confirmate cu coronavirus vor rămâne în carantină, în spital, iar dacă testul la COVID-19 va fi negativ vor pleca la domiciliu, unde vor rămâne în izolare 14 zile.
Direcția de Sănătate Publică Timiș a anunțat că femeia de 38 de ani, care a fost testată pozitiv pentru COVID-19, a vizitat, în perioada 19-20 februarie, localitatea San Giovanni Bianco, aflată la 30 de kilometri de Bergamo,
„Din informațiile noastre, începând cu data de 25.02.2020 persoana în cauză a prezentat subfebrilități și tuse rară, iar în 27.02.2020 s-a prezentat în Ambulatoriul Spitalului de Boli Infecțioase “Victor Babeș”din Timișoara. A fost consultată și i s-a făcut testul pentru gripa sezonieră, care a ieșit negativ. Totodată, i s-au recoltat probe pentru testarea COVID-19, având în vedere istoricul de călătorie relativ recent în Italia, ulterior fiind lăsată la domiciliu. Astăzi, în 28.02.2020, au fost prelucrate probele pentru testarea COVID-19 și rezultatul a fost pozitiv”, a informat DSP Timiș.
Femeia a fost izolată într-un salon pe secția de coronavirus la Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babes”din Timișoara. Este într-o stare generală foarte bună, i s-a administrat medicație cu antivirale, conform simptomaticii și protocoalelor OMS, și în afară de tuse uscată nu prezintă nici febră, nici o altă simptomatologie respiratorie. Ea va fi externată doar după ce două teste vor ieşi negative la coronavirus.