Alimentarea cu gaze naturale va fi sistată pe mai multe străzi din Lugoj
Compania Delgaz Grid a anunțat că va sista temporar alimentarea cu gaze naturale pe mai multe străzi din municipiul Lugoj, pentru efectuarea unor lucări specifice la sistemul de distribuție gaze naturale.
Alimentarea cu gaze naturale va fi oprită joi, 15 iulie, între orele 07.00-22.00, parțial în cartierul Micro 3 și pe străzile Dragalina, Timișorii și Agriculturii.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale, care se va realiza treptat, să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte clienţilor pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări.