AFIR a deschis consultarea publică privind accesarea fondurilor pentru investiții în exploatații pomicole
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru investiții în exploatații pomicole, finanțate prin submăsura 4.1a din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), în vederea lansării sesiunii de primire a solicitărilor de finanțare din acest an.
Ghidul solicitantului aflat în consultare publică este disponibil pe pagina oficială de internet a Agenției, www.afir.info, la secțiunea Transparență decizională. Precizăm că perioada de consultare publică este de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site. Astfel, toți cei interesați pot să transmită propuneri sau observații pe adresa de e-mail consultare@afir.info până pe data de 5 februarie 2022.
În sesiunea din acest an, conform prevederilor PNDR 2020, prin submăsura 4.1a se va acorda finanțare distinctă pentru trei tipuri de investiții. Astfel, prima componentă vizează înființarea, extinderea, modernizarea plantației sau pepinierei, inclusiv condiționare și marketing. Printr-o altă componentă de modernizare a exploatației se vor finanța investițiile care asigură depozitarea, condiționarea și procesarea produselor pomicole. De asemenea, în cadrul submăsurii se acordă fonduri europene pentru utilaje de recoltare prin care se asigură modernizarea exploatației pomicole.
Prin submăsura 4.1a „Investiții în exploatații pomicole” din PNDR 2020 se acordă fonduri nerambursabile în proporție de 50% până la maximum 70%, cu valori cuprinse între 100.000 de euro și 1.500.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației (exprimată în SO – standard output) și de tipul de beneficiar.
Calculul SO se poate face și prin noua aplicație pusă la dispoziția publicului pe pagina de internet a AFIR, http://so.afir.info.
Astfel, pentru ferme mici cu dimensiunea între 4.000 – 11.999 SO, intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși: 100.000 de euro pentru achiziții simple, inclusiv utilaje recoltare și 450.000 de euro pentru proiecte complexe.
Pentru fermele medii 12.000 – 250.000 SO intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși: 200.000 de euro pentru investițiile care presupun achiziții simple, inclusiv utilaje recoltare și de 1.500.000 de euro în cazul proiectelor complexe.
Totodată, pentru obținerea de material de înmulțire și material de plantare fructifer, sprijinul este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși: 300.000 de euro pentru achiziții simple, inclusiv utilaje recoltare și de 1.500.000 de euro pentru investiții complexe.
În cazul fermelor mari, cu dimensiuni mai mari de 250.000 SO, intensitatea sprijinului este de 50 % din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși 300.000 de euro pentru proiecte cu achiziții simple, inclusiv utilaje recoltare și de 1.500.000 de euro pentru proiecte complexe.
Pentru formele asociative sprijinul acordat este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, dar se va putea majora, cu 20 de puncte procentuale, însă rata sprijinului combinat nu poate depăși 90% pentru investiții colective (investiții efectuate organizații și de grupuri de producători și cooperative) și pentru investiții legate de operațiunile prevăzute la art. 28 (Agromediu și climă) și art. 29 (Agricultura ecologica) din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013, cu modificările și completările ulterioare.