Adriana Weimer și Nicolae Silade își lansează volumele de versuri la Uniunea Scriitorilor din Timișoara

Poeții lugojeni Adriana Weimer și Nicolae Silade își vor lansa volumele de versuri la Timișoara.

Evenimentul literar va avea loc vineri, 25 octombrie 2019, de la ora 12, în sala de cenaclu a Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România și a revistei „Orizont”.

Cu acest prilej, Adriana Weimer își va prezenta volumul de poezie „Lumină de stea”, care a văzut lumina tiparului anul acesta, la Editura Eikon, din București.

„Invitația de a-mi lansa cel mai recent volum de poezie – Lumină de stea – la Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România (a cărei membră sunt din 2010), carte lansată în iunie 2019 la Salonul Internațional de Carte „Bookfest” de la București, în 7 iulie 2019 la „Casa Bredicenilor” din Lugoj și, în 23 octombrie 2019, la Biblioteca Județeană „Alexander Tietz” din Reșița, mă onorează peste măsură și țin să le mulțumesc din inimă pentru inițiativă și invitație distinșilor scriitori timișoreni Cornel Ungureanu (președintele filialei timișorene a USR), Marian Odangiu și Veronica Balaj, și buni prieteni”, a spus Adriana Weimer.

În cadrul evenimentului, scriitorul Nicolae Silade, directorul revistei „Actualitatea literară” și a ziarului „Actualitatea”, își va lansa volumul „miniepistole”, distins cu Marele Premiu la Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației.

„Cred că volumul „miniepistole”, apărut la Editura Grinta, din Cluj-Napoca, în 2017 (prima ediție) și în 2019 (ediția a doua), se prezintă singur. Probabil de aceea nu a avut o lansare oficială până acum, deși a fost prezent pe la mai toate festivalurile și întâlnirile literare la care am participat, în emisiuni radio și tv, a avut o mulțime de cronici favorabile, iar la Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației a obținut Marele Premiu. Invitația de a-l lansa în cadrul „Întâlnirilor literare de vineri”, din sala de cenaclu a Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România și a revistei Orizont, nu poate decât să mă bucure, pentru că ea vine din partea domului Cornel Ungureanu și a domnului Marian Odangiu, două personalități de referință ale culturii române”, a precizat Nicolae Silade.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.