Actrița și regizoarea Maria Voronca va primi titlul de „Cetățean de Onoare al municipiului Lugoj”, de Ziua Mondială a Teatrului
De Ziua Mondială a Teatrului, sărbătorită anual pe 27 martie, Consiliul Local Lugoj se va întruni într-o ședință festivă, prilejuită de acordarea titlului de „Cetățean de Onoare al municipiului Lugoj” actriței și regizoarei Maria Voronca – „Doamna teatrului lugojean”.
Ceremonia va avea loc, de la ora 18, în Sala Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu”.
„Acordarea titlului de „Cetățean de Onoare al municipiului Lugoj” doamnei Maria Voronca, pentru contribuția semnificativă în promovarea imaginii pozitive a municipiului, înfăptuită pe parcursul a mulți ani de viață, reprezintă o formă de cinstire a omului de seamă care a contribuit la creșterea prestigiului Municipiului Lugoj, a-i recunoaște oficial valoarea serviciilor aduse comunității în care trăiește, fiind în fapt o îndatorire a autorităților locale și o dovadă a respectului cuvenit. Conferirea distincției reprezintă o apreciere a personalității doamnei Maria Voronca – ,,Doamna Teatrului Lugojean” și o încununare a complexei sale cariere”, a transmis Primăria Lugoj.
Ceremonia va fi urmată de o nouă reprezentație a actorilor Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu” cu spectacolul comedie „Doctor fără voie”, de Moliere, în regia și scenografia Mariei Voronca.