Activități de prevenire a delincvenței juvenile, la Liceul Teoretic „Iulia Hașdeu” Lugoj

În cadrul proiectului Centre de Informare și Consiliere Școlară, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul I.P.J. Timiș, împreună cu elevii și cadrele didactice din cadrul Liceului Teoretic „Iulia Hașdeu” din municipiul Lugoj, au desfășurat activități de prevenire a delincvenței juvenile și victimizării minorilor.

În contextul internațional marcat de evenimentul Ziua Europei, la activități au fost prezenti și 8 elevi și cadre didactice din Spania – Tenerife, participanți la un proiect Erasmus, discuțiile fiind dirijate  și în jurul valorilor europene, comune celor doua popoare și  în găsirea de modalități prin care tânăra generație se poate implica pentru a avea o societate cât mai sigură.

Polițiștii desfășoară în permanență sesiuni de discuții cu elevii pentru a le înțelege modul de a se comporta în societate, de a face anumite alegeri, mediul în care le place să-și petreacă timpul liber, încercând ca din experiența lor profesională cât și de viață să-i canalizeze pe un drum care să le aducă numai beneficii.

Victimizarea minorilor este efectul alegerilor făcute, necunoașterea urmărilor unor decizii pripite, fapt pentru care în cadrul acestui proiect, polițiștii sunt acolo pentru îndrumare, consiliere și pentru ca elevii să înțeleagă că orice problemă are o rezolvare, nefiind nevoie să se recurgă la anumite acțiuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.