Acțiune a polițiștilor la trecerile la nivel cu calea ferată

Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Timiș au organizat o acțiune la trecerile la nivel cu calea ferată din județul Timiș.

Acțiunea s-a desfășurat în perioada 16-18 februarie și a avut ca scop prevenirea accidentelor.

Polițiștii au legitimat 501 persoane și au verificat peste 400 de autovehicule, aplicând 244 de sancțiuni contravenționale în valoare de 109.775 de lei.

Dintre acestea, 182 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor rutiere conform OUG 195/2002 și 46 au fost aplicate pentru nerespectarea Legii 61/1991 pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

De asemenea, polițiștii au aplicat 16 sancțiuni contravenționale pentru fumatul în locuri interzise, pătrunderea pe peroanele stațiilor fără legitimații de călătorie sau fără bilete de peron.

Au fost efectuate 47 de testari cu aparatul etilotest, iar la trecerea la nivel cu calea ferată din Urseni a fost depistat un bărbat care se afla la volanul unui autovehicul sub influența alcoolului.

În urma testării cu aparatul din dotare, a rezultat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal.

De asemenea, au fost reținute 6 permise de conducere și retrase 17 certificate de înmatriculare.

Majoritatea sancțiunilor la regimul rutier au fost aplicate pentru neoprirea la trecerile la nivel cu cale ferată, lipsa documentelor și expirarea inspecției tehnice auto.

Polițiștii recomandă tuturor conducătorilor auto să sporească atenția la trecerile al nivel cu calea ferată, să fie vigilenți și să respecte indicatoarele rutiere pentru prevenirea accidentelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.