Accident teribil, pe autostrada A1! Un camion încărcat cu lemne a pătruns pe contrasens și a lovit alte mașini. O persoană a murit

Un grav accident de circulație a avut loc joi, la orele amiezii, pe autostrada A1, între Lugoj și Timișoara.

În accident a fost implicat un camion încărcat cu lemne, care a rupt parapetul și a pătruns pe sensul opus de mers, unde a lovit mai multe mașini.

În urma coliziunii, o persoană a murit.

Conform unor surse judiciare, persoana decedată, în vârstă de 60 de ani, este un diplomat ungar acreditat în România.

„La data de 29 august 2024, un tir încărcat cu lemne circula pe A1 Deva-Nădlac dinspre Timișoara spre Lugoj, iar la un moment dat unul dintre pneuri ar fi făcut explozie, fapt pentru care tirul a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autovehicul condus de un bărbat, în vârstă de 60 de ani, ulterior tirul intrând în coliziune cu alte două autovehicule. În urma impactului, conducătorul auto, de 60 de ani, a decedat”, a anunțat IPJ Timiș

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

 

(FOTO: DRDP Timișoara)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.