Accident mortal! Un autoturism s-a lovit violent de un copac, apoi a luat foc
Un grav accident de circulație a avut loc, duminică, 27 aprilie, după ora 19, pe DC 161.
Un bărbat, în vârstă de 29 de ani, a murit după ce a intrat cu mașina într-un copac de pe marginea drumului.
„Polițiștii Serviciului Rutier Timiș au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe D.C. 161, între localitățile Nițchidorf și Blajova, se află un autoturism accidentat care a luat foc și un bărbat inconștient în afara părții carosabile. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizată se confirmă, conducătorul auto fiind declarat decedat de către echipajul medical aflat la fața locului”, a anunțat IPJ Timiș.
Incendiul a fost stins de către pompierii din cadrul Stației Buziaș, care au intervenit la locul accidentului cu o autospecială de primă intervenție si comandă, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SAJ cu medic.
„Din primele verificări, autoturismul a ieșit în afara părții carosabile, intrând în coliziune cu un arbore, iar conducătorul auto a fost proiectat prin parbrizul mașinii”, au mai menționat polițiștii.
Conducătorul auto decedat este un bărbat în vârstă de 29 de ani din localitatea Otvești, județul Timiș.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.