Accident grav, pe DN 68A Lugoj-Deva! O femeie a fost rănită

Un grav accident de circulație a avut loc, sâmbătă după-amiază, pe DN 68A, între Coșava și Coșevița.

„Un bărbat, în vârstă de 60 de ani, a condus un autoturism pe DN 68 A dinspre localitatea Coșevița înspre Coșava, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autotren condus de un tânăr, în vârstă de 22 de ani, care circula din sensul opus de mers”, au anunțat reprezentanții IP Timiș.

A fost alertată Stația de Pompieri Făget și la fața locului au intervenit 12 pompieri cu o autospecială de primă intervenție si comandă, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și o autospecială de transport persoane și victime multiple din cadrul Detașamentului Lugoj.

În urma evenimentului a rezultat o victimă, respectiv o femeie în vârstă de 37 de ani, pasageră în autoturism. Femeia a fost transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

(FOTO: arhivă)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.