Accident cu două persoane rănite și trei mașini avariate

Un conducător auto, în vârstă de 75 de ani, care nu s-a asigurat la efectuarea unui viraj la stânga, a produs un accident, joi, la orele amiezii, la intersecția străzilor Brândușelor și Făgetului, din Lugoj.

„Un bărbat, în vârstă de 75 de ani, a condus un autoturism pe strada Brândușelor din municipiul Lugoj, iar la intersecția cu strada Făgetului a efectuat virajul la stânga și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 20 de ani, care circula pe strada Făgetului”, au anunțat reprezentanții IPJ Timiș.

În urma impactului, una dintre mașini a ricoșat într-un alt autoturism, care era parcat pe marginea drumului, iar două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital: conducătorului autoturismului care a efectuat virajul la stânga și o femeie, pasageră în autoturismul condus de acesta.

Conform procedurii, polițiștii efectuează cercetări într-un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

(Foto: ISU Timiș)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.