A murit ultimul veteran de război din Garnizoana Lugoj
Ultimul veteran de război din Garnizoana Lugoj, colonelul (rtr) Marin Turculeanu, participant în cel de Al Doilea Război Mondial, a plecat în veșnicie, la vârsta de 101 ani.
Marin Turculeanu s-a născut la 24 noiembrie 1923 în comuna Bârca, din județul Dolj. În 1944 a fost recrutat la Regimentul 31 de Infanterie din Calafat, apoi a frecventat Școala Militară de Infanterie de la Făgăraș. A luptat în cel de-al Doilea Război Mondial.
În timpul vieții a activat în structurile Ministerului de Interne în diferite orașe ale Banatului.
Slujba de prohodire a avut loc la reședința familiei din comuna Coșteiu, iar trupul neînsuflețit a fost depus în cripta familiei din cimitirul istoric al Lugojului.
„Veteranii de război sunt pentru generația de astăzi un simbol al luptei pentru libertate, al speranței într-o viață demnă. Ei sunt pentru noi un bun național de mare preț, pe care nu-l vom putea evalua decât prețuind cu responsabilitate drepturile și libertățile de care beneficiem astăzi”, a transmis preotul militar Emanuel Gafița.