A început acțiunea de curățenie de primăvară!
Societatea de administrare și întreținere a domeniului public din Lugoj a început, astăzi, acțiunea de curățenie de primăvară.
Astfel, timp de mai multe săptămâni, angajații departamentului sere și spații verzi, împreună cu cei de la salubrizare, vor colecta de la populație deșeurile vegetale și crengile rezultate după curățenia din grădini.
Pentru a programa data de preluare a deșeurilor vegetale, cetățenii trebuie să sune la numărul de telefon 0256351902.
„Am demarat campania de curățenie de primăvară pentru colectarea deșeurilor vegetale, pe care le vom folosi ulterior pentru producerea de compost și fertilizarea solului înainte de plantarea florilor și arborilor. Este bine știut faptul că acest compost constituie un amestec de culoare închisă, uscat, cu miros specific, compus din materie organică descompusă și care are rolul de a fertiliza și condiționa solul. Pentru cei care dețin grădini și doresc să își planteze flori, arbori sau legume, vă recomandăm să produceți compost acasă, pentru a reduce cheltuielile în acest sens”, transmit reprezentanții societății Administrare Patrimoniu Lugoj.