11 candidați pentru fotoliul de primar al Lugojului și 209 candidați pentru Consiliul Local
Alegerile pentru autoritățile administrației publice locale vor avea loc duminică, 27 septembrie, între orele 7 și 21.
în competiția electorală pentru funcția de primar al municipiului Lugoj s-au înscris 11 candidați.
Cu cele mai mari șanse de a ocupa, în următorii 4 ani, fotoliul de edil-șef al Lugojului sunt creditați: Francisc Constantin Boldea (actualul primar, Partidul Social Democrat), Claudiu Alexandru Buciu (Partidul Național Liberal) și Liviu-Emil Brîndușoni (Partidul Mișcarea Populară).
Însă, „bastonul de primar” s-ar putea afla și în ranița celorlalți candidați:
- Florin Nistor Dumitru (Partidul Pro România),
- Daniela Țepeș-Paleu (Alianța USR PLUS),
- Adrian-Ioan Ștef (Partidul Alianța Liberalilor și Democraților – ALDE),
- Rodica Cimponeriu (Partidul Republican),
- Ion Teca (Partidul Puterii Umaniste social-liberal),
- Iosif Pozsar (Uniunea Democrată Maghiară din România – UDMR),
- Gabriela-Marinela Hlușcu (Partidul Alternativa Dreaptă),
- Virgil-Octavian Voinea (candidat independent).
Pentru funcția de consilier în Consiliul Local al Municipiului Lugoj s-au înscris 209 candidați, dintre care 6 independenți și 203 reprezentanți ai partidelor, uniunilor și alianțelor politice.
Iată ordinea acestora pe buletinul de vot:
- Partidul Alianța Liberalilor și Democraților – ALDE,
- Uniunea Democrată Maghiară din România,
- Partidul Mișcarea Populară,
- Partidul Pro România,
- Partidul Național Liberal,
- Partidul Social Democrat,
- Partidul Alternativa Dreaptă,
- Alianța USR PLUS,
- Partidul Puterii Umaniste (social-liberal),
- Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat,
- Partidul Republican,
- Dan-Eugen Haica (candidat independent),
- Virgil-Octavian Voinea (candidat independent),
- Andrei-Caius Neamțu (candidat independent),
- Ioan Haneș (candidat independent),
- Tiberiu-Petru Stepan (candidat independent),
- Dănuț Miloș (candidat independent).