Ziua porților deschise, la Școala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu” Lugoj

Școala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu” organizează joi, 1 martie, un eveniment în premieră: Ziua porților deschise.

„Evenimentul se adresează tuturor celor mici, viitori artiști pe cele mai de seamă scene, care urmează să se înscrie, în toamna următorului an școlar, în clasa pregătitoare. Ei vor avea prilejul de a se bucura de un tur al școlii, precum și de a asista, preț de câteva minute, la o lecție de instrument ori de teorie muzicală. De asemenea, vor avea ocazia să-și cunoască viitoarea învățătoare, directorul unității de învățământ, precum și câteva dintre cadrele didactice care predau instrument: vioară sau pian. De menționat este faptul că micuții vor studia unul dintre instrumente începând cu clasa I. Se anunță a fi o zi distractivă, pe placul tuturor, întrucât viitorii violoniști sau pianiști îi pot audia pe cei mai buni dintre colegii mai mari, elevi cu rezultate deosebite la concursuri de seamă – atât la nivel național, cât și internațional. Aflându-se într-o școală vocațională de muzică, cei mici se pot bucura de ritmuri diversificate și pot asculta câteva piese, pregătite special pentru ei de către Corul „Armonii” al Școlii Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu”, sub bagheta dirijorului, prof. Claudia Crețiu. Porțile școlii noastre se vor deschide, pentru dumneavoastră, copii și părinți, la ora 10. Vă așteptăm în număr cât mai mare, pentru a ne bucura, împreună, de armonia, căldura și vivacitatea Școlii Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu”! Suntem nerăbdători să vă cunoaștem și să vă punem la dispoziție câteva dintre secretele noastre muzicale!”, a anunțat prof. drd. Călin Florin Popeț.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.