Ziua Pompierilor, sărbătorită și la Lugoj. În Parcul „George Enescu”…

Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Lugoj au sărbătorit vineri, 14 septembrie, Ziua Pompierilor din România.

Acțiunea a avut loc în Parcul „George Enescu” și a debutat cu intonarea Imnului de Stat al României, după care preotul militar Emanuel Gafița a oficiat serviciul religios, iar Silviu Picu, comandantul Detașamentului de Pompieri Lugoj, precum și alți invitați au rostit alocuțiuni.

La manifestare au luat parte, pe lângă reprezentanți ai ISU Timiș, primarul Francisc Boldea și viceprimarul Cristian Galescu, reprezentanți ai Garnizoanei și ai Poliției Lugoj, precum și numeroși cetățeni dornici a vedea tehnica expusă.

Cei mai fericiți participanți au fost și de această dată copiii, care, însoțiți de părinți ori de dascăli, au avut posibilitatea de a lua contact cu ceea ce înseamnă această demnă misiune de salvator și a se familiariza cu echipamentele expuse.

În fiecare an, cu prilejul Zilei Pompierilor din România este rememorată bătălia din Dealul Spirii, când Compania de Pompieri din Bucureşti (formată din 166 de ostași pompieri), condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu, a înfruntat numeroasa oaste otomană (6.000 de ostași), venită să înăbuşe mişcarea revoluţionară de la 1848.

Pentru a celebra această zi, care stă la baza identităţii instituţionale, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din țară au organizat o serie de evenimente menite să cinstească curajul, gloria şi istoria îndelungată a armei pompierilor. Astfel au avut loc, la nivel naţional, ceremonii militare şi religioase, depuneri de coroane şi jerbe de flori la monumentele ridicate în cinstea eroilor pompieri, exerciţii şi aplicaţii demonstrative, organizarea unor puncte mobile de informare preventivă, prezentarea tehnicii de intervenţie utilizată în misiunile specifice, competiţii sportive, expoziţii, precum şi alte activităţi interactive pe care inspectoratele pentru situaţii de urgenţă le dedică publicului larg.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în sesiunea din 13-14 februarie 1997, a aprobat ca Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș să fie ocrotitorul spiritual al pompierilor. Tot Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș este și ocrotitorul și protectorul coșarilor din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.