Voleibalistele de la Colegiul „C. Brediceanu”, locul IV la faza finală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar

Echipa de volei-fete a Colegiului Național „Coriolan Brediceanu” din Lugoj a participat, în perioada 3-6 mai,  la faza finală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar – volei liceu, desfășurată la Baia-Mare.

La competiţie au participat opt echipe, calificate în urma fazelor zonale, reprezentând județele Mureș, Argeș, Timiș, Neamț, Prahova, Maramureș, Brăila și municipiul București, care au fost repartizate în două grupe.

Județul Timiș a fost reprezentat de voleibalistele de la Colegiului Național „Coriolan Brediceanu”, care au făcut parte dintr-o grupă alături de formațiile din județele Prahova, Brăila și Argeș. Lugojencele  s-au clasat, împreună cu formația din Pitești, pe primele două locuri în grupă și s-au calificat în semifinale, unde au fost învinse de formațiile din Târgu-Mureș și București, care au în componentă jucătoare la loturile naționale ale României.  În finala mică, echipa din Lugoj a cedat în fața formației Colegiului Național “Alexandru Odobescu” Pitești, astfel că, la finalul competiției, clasamentul a fost:

  • locul I – Liceul Pedagogic “Mihai Eminescu” Târgu-Mureș;
  • locul II – Liceul Teoretic “Dante Aligheri” București;
  • locul III – Colegiul Național “Alexandru Odobescu” Pitești;
  • locul IV – Colegiul Național “Coriolan Brediceanu” Lugoj;
  • locurile V-VIII –  LPS Piatra Neamț, C.N. „Mihai Viteazul” Ploiești, C.N. „Vasile Lucaciu” Baia-Mare, C.N. „Gheorghe Munteanu Murgoci” Brăila.

Echipa Colegiului Naţional “Coriolan Brediceanu”,  care a reprezentat o școală din Lugoj după foarte mulți ani la un turneu final pe țară și care a obținut un rezultat meritoriu la această competiție,  a fost formată din jucătoarele: Nistor Rossana (clasa a X-a A), Csillag Noemi (XB), Ioniţa Andreea (XA), Niga Iulia (XIIE), Mititel Camelia (XD), Farkas Ramona (XC) și Căliman Oana (XID), actuale sau foste componente a secției de volei a CSȘ Lugoj. Elevele au fost însoţite la această competiție de  prof. Jivulescu Claudiu.

Distribuie, dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *