Vești bune pentru CSM Lugoj, în 2018! Clubul va primi, de la bugetul local, 2.340.000 de lei

În acest an, Clubul Sportiv Municipal Lugoj va primi, de la bugetul local, 2.340.000 de lei. Suma, care include și cheltuielile de funcționare ale clubului, a fost repartizată fiecărei secții, în cadrul unei întâlniri pe care primarul Francisc Boldea a avut-o cu antrenorii și conducătorii structurilor sportive din cadrul CSM.

Cu acest prilej, primarul Francisc Boldea a prezentat și punctul de vedere „al celor care finanțează activitatea sportivă” față de situația din club.

„Nu se poate ca la volei o jucătoare să aibă numai prin contract salariu aproape dublu cât primarul, la care se adaugă casă, masă, piscină, jacuzzi, mâncare la căței și așa mai departe. Același lucru și la lupte. Am plătit luptători care nu au luptat un an de zile. Ba au fost la lot, ba au fost accidentați sau au avut alte probleme și, cum sunt puține etape, nu au prins niciuna. Și nu se fac nici documente legale cum se fac plățile. Așa am ajuns ca Lupescu, care a avut probleme cu piciorul, să ne ia 32.000 de lei, prin instanță. La fotbal tot ne văităm că nu avem bani, dar numai anul trecut s-au cheltuit șapte miliarde (de lei vechi – n.r.) la Divizia C, iar luptele au cheltuit 800 de milioane la libere și 600 de milioane la clasice. Acesta este punctul de vedere al celor care finanțează”, a spus primarul Francisc Boldea.

Conform repartizării făcute de edilul lugojean, care a solicitat și înființarea unei echipe de volei care să activeze în Divizia A2, formată din junioare și cadete, în 2018 secțiile din cadrul CSM Lugoj vor avea următoarele bugete:

  • Secția de volei – 30.000 de lei pentru echipa de Divizia A2 și 1.250.000 de lei pentru echipa de Divizia A1;
  • Secția de handbal – 20.000 de lei;
  • Secția de box – 20.000 de lei (o sumă similară urmând să fie acordată și de Consiliul Județean Timiș);
  • Secția de gimnastică – 15.000 de lei (aceeași sumă urmând să fie acordată și de Consiliul Județean Timiș);
  • Secția de lupte – 45.000 de lei pentru echipa de lupte libere și 40.000 de lei pentru echipa de lupte greco-romane (sumele urmând să fie dublate printr-o finanțare de la Consiliul Județean Timiș);
  • Secția de fotbal – 650.000 de lei (suma va fi suplimentată de la Consiliul Județean Timiș, în cazul promovării în Liga a II-a).

Lugoj Expres Vești bune pentru CSM Lugoj, în 2018! Clubul va primi, de la bugetul local, 2.340.000 de lei volei sport lupte handbal gimnastică fotbal CSM Lugoj buget box

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.