Urmărire pe străzile din Lugoj, după un șofer beat, fără permis și cu mașina neînmatriculată

Șoferul unui autoturism nu s-a conformat semnalelor de oprire ale polițiștilor din Lugoj și a încercat să fugă de oamenii legii, continuându-și deplasare pe străzile municipiului.

Polițiștii au plecat în urmărirea lui și după aproximativ un kilometru au reușit să-l blocheze în trafic, pe strada Buziașului.

În urma verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au stabilit că șoferul, un bărbatul în vârstă de 39 de ani, nu deținea permis de conducere, iar autoturismul avea montate numere provizorii de înmatriculare expirate.

De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, după care a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul IPJ Timiș.

Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni: punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducerea unui vehicul de către o persoană sub influența alcoolului.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.