Un tânăr medic rezident timișorean, printre reprezentanții României la Expoziția Internațională a Medicilor – Artiști plastici de la New York

(Vlad Neagoe, foto dreapta)

Un tânăr medic rezident timișorean a luat parte la mijlocul lunii trecute la Expoziția Internațională a Medicilor – Artiști plastici, ediția 2016, în New York. Organizat de Asklepios-Med, o organizație medicală non-profit, evenimentul se desfășoară la Consulatul General al Ungariei din marele oraș de pe Coasta de Est a Statelor Unite ale Americii, în perioada 12 mai – 12 iunie.

Printre cei 69 de participanți ai acestui eveniment unic cultural din New York s-a aflat și Vlad Neagoe, medic rezident la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brânzeu” din Timișoara – Clinica de Chirurgie Vasculară. Absolvent al Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Victor Babeș Timișoara, Vlad Neagoe și-a descoperit înclinația pentru pictură în copilărie, atunci când a început să picteze alături de fratele său geamăn, Răzvan Neagoe, absolvent al Facultății de Arhitectură, din cadrul UPT. La expoziția dedicată medicilor artiști au fost prezentți participanți din Ungaria, România, Austria, Slovenia, Polonia, , Portugalia, Anglia, Letonia, Belarus, precum şi din SUA, Egipt , Tunisia, şi chiar Uruguay.

În vârstă de 27 de ani, Vlad Neagoe s-a născut la Timișoara, în data de 9 septembrie 1989, dar a copilărit și a crescut în Lugoj. În perioada studenției, dar și pe parcursul liceului, Vlad Neagoe a organizat mai multe expoziții personale, în Timișoara și în Lugoj, și a luat parte la expoziții de grup precum cea a „Medicilor timişoreni artişti plastici”, Universitatea de medicina si Farmacie „Victor Babes”, Timisoara (2014). De remarcat sunt cele peste 10 activități de voluntariat în cadrul SSMT (Societatea Studenților în Medicina din Timișoara, cele mai multe venite în beneficiul copiilor orfani.

La vernisajul din 12 mai de la New York, după cuvântul de deschidere din partea organizatorilor, prof. dr. András Palotás, medic, cercetător, pictor, director fondator al Asklepios-Med, respectiv din partea Consulatului General al Ungariei din New York, Zsuzsanna King, consul, adjunct şef al misiunii, a urmat un spectacol de poezie și muzică.

(sursa: http://www.tribunasannicolaumare.ro )

Un comentariu la „Un tânăr medic rezident timișorean, printre reprezentanții României la Expoziția Internațională a Medicilor – Artiști plastici de la New York

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.