Un nou concert în Peștera Românești. Protagoniști: mezzosoprana Aura Twarowska și dirijorul Wolfgang Gröhs

Duminică, 23 octombrie, începând cu ora 13, în Peștera Românești, din nordul munților Poiana Ruscă, va avea loc un nou concert simfonic.

În acest an, concertul – aflat la cea de-a 32-a ediție – este dedicat Zilei Austriei și aniversării lui W.A. Mozart, fiind susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Banatul din Timișoara, împreună cu mezzosoprana Aura Twarowska, solistă a Operei de Stat din Viena.

Timp de o oră, bagheta dirijorului Wolfgang Gröhs, din Viena, conducătorul Europa Symphony, va conduce participanții, pe ritmuri de polcă și vals, prin istoria unui imperiu. Vor fi interpretate compoziții de: W.A. Mozart, J. Strauss, J. Brahms, Aura Twarowska și Fr. von Suppe.

În Peştera Româneşti, începând cu anul 1984 au fost organizate numeroase concerte simfonice. În decursul anilor, la Româneşti au concertat artişti renumiţi ca Ştefan Ruha, Alexandra Guţu, Barrie Web (Anglia), Sergiu Cârstea, Kathrin Ewans (SUA), dirijori ca Marius Tănăsescu, Tateo Nakajima (Japonia), Jean Francois Antonioli (Elveţia) sau Gheorghe Chiculiţă, formaţii precum Orchestra Regală din Copenhaga (Danemarca), Cvintetul de alămuri “West Brass Quintet”, “La Chiesa” (Franţa), corul “Sabin Drăgoi”, corul de bărbaţi „Rafael” din Zrenianin (Serbia) sau Orchestra de suflători a Universităţii din Szeged (Ungaria), Cargo, Bega Blues Band, Survolaj sau Zdob și Zdub.

Intrarea la eveniment este liberă, pe baza taloanelor de acces, care pot fi procurate din localitatea Românești, în ziua concertului.

La Româneşti se poate ajunge cu trenul până la Făget şi Margina sau cu maşina pe ruta Lugoj – Făget – Coşava – Tomeşti – Româneşti. Urcarea către peșteră durează aproximativ o oră și începe de la stația de autobuz din localitatea Românești.

 

Distribuie, dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *