Triplă aniversare, pe ritmuri cazone, în comuna Traian Vuia

De Ziua Victoriei împotriva fascismului, trei sate aparținătoare comunei Traian Vuia au fost aniversate printr-un spectacol militar comemorativ închinat eroilor din Primul şi Al Doilea Război Mondial, susținut de Detaşamentul de Fete al Asociației Militarilor în Rezervă „Lt.erou Petre Laţcu” din Lugoj, cu participarea majoritară a tinerelor din comună, pe bază de voluntariat.

Organizată de Școala Gimnazială, cu sprijinul Primăriei Traian Vuia și în parteneriat cu Asociaţia Militarilor în Rezervă „Lt.erou Petre Laţcu” din Lugoj, manifestarea dedicată satelor Jupani, la 570 de ani, Surducu Mic și Săceni, la 420 de ani, s-a desfășurat în satul Jupani și a fost moderată de referentul cultural Mihaela Crişciu.

Manifestarea a debutat cu desemnarea, în mod simbolic, a trei tineri – Ionuţ Cărăbaş (Jupani), Petrişor Bilici (Surducu Mic) şi Daniel Cseke (Săceni), ca „primari de o zi”, cărora le-au fost înmânate eșarfe tricolore și au fost felicitați de primarul Vasile Petruescu.

Spectacolul militar comemorativ a fost susținut, în uniforme militare simbolice, de un grup de eleve și cadre didactice din comună: prof. Liliana Mircea, prof. Andreea Manu, Cristina Paulescu, Rebeca Adam, Emilia Todolin, Mirea Adam, Minodora Mândruţ, Biatrice Dobândă, Ioana Sârbu, Lăcrămioara Lingurar, Iasmina Petric, Vanesa Ticuşan, Naomi Sârbu, Daiana Stanciu, Doriana Miculescu, Lavinia Opriţescu, Miruna Opriţescu, Corina Petric, Tania Mircea. Elevele Alexandra Nemet şi Andreea Petric au recitat poezii închinate eroilor.

La manifestare a fost prezent și veteranul de război prof. Nicolae Streian, din Lugoj.

În încheiere a fost oficiată o slujbă religioasă și au fost depuse coroane la Monumentul eroilor, din fața școlii din localitate.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.