Trei tineri, hoți din locuințe, reținuți de polițiștii lugojeni

Poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj au reţinut pentru 24 de ore trei tineri, de 18, 19 şi 29 de ani, care au furat mai multor bunuri dintr-o locuinţă situată pe raza municipiului.

„În fapt, în noaptea de 06 spre 07 mai a.c., cei în cauză ar fi pătruns, prin forţarea unui geam, într-un apartament dintr-un imobil situat pe raza municipiului Lugoj, iar din interior ar fi sustras mai multe bunuri (un televizor, un sistem audio, un laptop și un telefon mobil)”, au anunțat reprezentanții IPJ Timiș.

Prejudiciul a fost recuperat parțial de către poliţişti.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cei trei tineri fiind reţinuţi pentru 24 de ore şi introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Timiş.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a tinerilor precum și pentru recuperarea în totalitate a prejudiciului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.