Treasure Hunt. Căutători de comori, în Lugoj

Elevii de la Colegiul Național „Iulia Hasdeu” din Lugoj au participat, miercuri, 15 martie, în cadrul Săptămânii „Școala Altfel”,  la activitatea Treasure Hunt, organizată de Consiliului Școlar al Elevilor și coordonată de președintele acestui organism, Andrei Chitan.

Concurenții, grupați pe echipe și însoțiți de un coordonator, au cautat prin oraș diferite obiective pe baza unor indicii și ghicitori. Echipele, pentru a dovedi că au descoperit „comorile”, s-au fotografit lângă acestea. În timpul cursei, cei care au dorit să primească indicia suplimentare au fost nevoiți să se supună unor „pedepse” amuzante.

Echipele cu cel mai bun punctaj au fost formate din:

  • Ștefănescu Vlad, Borca Andrei, Gulyas Raul, Murariu Daniel, Dorneanu Robert, Vodă Darian (din clasa a X-a A), care a obținut locul I;
  • Radmacher Andreea, Bojboi Edward, Saiti Beatrice, Ternauciuc Răzvan, Bojboi Natalia (din clasa a XI-a C și din clasa a X-a E), care a obținut locul al II-lea;
  • Sârbu Raul, Iova Sergiu, Munteanu Alex, Cărăbaș Alexandra, Mișcuță Diana, Mureșan Minerva  (din clasa a X-a A), care a obținut locul al III-lea.
Distribuie, dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *