Tragedie, într-o localitate din apropierea Lugojului! Trei persoane au murit într-o fântână

Echipele de salvare au fost solicitate să intervină, marți seara, în localitatea Jupani, comuna Traian Vuia, unde trei bărbați, în vârstă de 25, 36 și 54 de ani, și-au pierdut cunoștința într-o fântână, pe care încercau să o curețe.

Tânărul de 25 de ani lucra cu o motopompă cu combustibil și și-a pierdut cunoștința după ce în puțul adânc de 12 metri s-a acumulat monoxid de carbon. Tatăl său a intrat în fântână pentru a-i duce o pompă, dar a avut aceeași soartă. În încercarea de a-i salva pe cei doi, în fântână a intrat și un vecin, în vârstă de 36 de ani, dar și acesta și-a pierdut cunoștința.

La locul nenorocirii, ISU Timiș a intervenit cu un modul de descarcerare și două autospeciale de serviciu, un echipaj SMURD, un ofițer și 11 subofițeri, plus un echipaj de ambulanță de la SAJ.

Cei trei bărbați au fost scoși din fântână de echipele de intervenție, dar niciunul nu mai era în viață.

Conform procedurii, în cauză polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

(Foto: ISU Timiș)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.