Stejarul prieteniei! Vor fi marcați 35 de ani de parteneriat Lugoj – Jena

Cei 35 de ani de parteneriat între municipiul Lugoj și orașul Jena, din Germania, vor fi marcați prin plantarea unui arbore.

Evenimentul va avea loc marți, 14 august, de la ora 10, în incinta noului Ștrand Municipal din Lugoj.

„Delegația oficială a orașului Jena, în frunte cu noul primar, dr. Thomas Nietzsche, alături de fostul primar, dr. Albrecht Schröter, prezentă în Lugoj cu prilejul Rugii Lugojene, a adus din Jena un arbore (stejar), care va fi plantat în incinta ștrandului și care va simboliza trăinicia relației de parteneriat între cele două orașe. Cu acest prilej, oaspeții vor fi însoțiți de prof. ing. Francisc Boldea, primarul municipiului Lugoj. A fost ales acest loc pentru că este vorba despre un obiectiv aflat în fază finală de execuție,  care, după darea în folosință, va deveni un loc frecventat de lugojeni în număr mare”, au anunțat reprezentanții Primăriei Lugoj.

În continuare, la ora 10.30, delegația din Jena va fi primită la sediul primăriei, după care va vizita câteva instituții lugojene, care, de-a lungul anilor, au fost sprijinite de orașul Jena. Este vorba de societatea Meridian 22, de Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” și de Unitatea de Pompieri Lugoj.

Miercuri, 15 august, delegația din Jena va lua parte, alături de celelalte delegații din orașele înfrățite, Szekszard și Mako (Ungaria), Kriva Palanka (Macedonia), Veliko Gradiste (Serbia) și Nisporeni (Republica Moldova), la manifestările prilejuite de Hramul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” și tradiționala sărbătoare a municipiului de pe malurile Timișului, Ruga Lugojeană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.