Situație incertă în PNL Lugoj. Cei trei consilieri liberali lugojeni vor… alegeri interne, nu „numiri de la centru”

Ioan Ambruș, Mihai Agache și Bogdan Blidariu, cei trei consilieri liberali lugojeni care au obținut un mandat la alegerile locale din iunie, au ieșit la rampă, organizând o conferință de presă pentru a transmite cetățenilor municipiului Lugoj un mesaj de felicitare cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Crăciunului.

“Dorim să le urăm lugojenilor, din partea Partidului Național Liberal, tot binele din lume, sănătate și prosperitate în noul an. Sperăm ca anul viitor să fie mai bun și mai prosper și pentru Primăria Lugoj, iar o serie de investiții care au rămas de izbeliște să fie finalizate și lugojenii să beneficieze de ele, chiar și cu întârziere”, a spus Ioan Ambruș.

Totodată, referindu-se la “situația incertă” din PNL Timiș, Ioan Ambruș a afirmat că se impune ca unul dintre parlamentarii liberali de Timiș să preia președinția interimară a organizației județene, pentru a veghea la organizarea alegerilor interne în toate organizațiile PNL din teritoriu, în primul trimestru al anului viitor.

“Situația PNL în momentul de față la nivel de Lugoj și de județ este incertă, prin demisia celor doi președinți interimari, domnul Buciu și domnul Robu. Consider că această situație ar trebui să se oprească și să aibă curajul unul dintre cei care au ajuns parlamentari să preia președinția interimară a PNL la nivel de județ, să își constituie un birou cu un număr mult mai mic de membri și să organizeze și să vegheze alegerile din teritoriu, în primul trimestru din 2017. Cred că trebuie evitate situațiile din ultima perioadă, în care să apară o serie de membri de partid noi numai pentru a-și impune niște fripturiști pe post de lideri. (…) Dintre cei care au câștigat alegerile la Timișoara, credem că, în momentul de față, singurul care ar putea gestiona situația din PNL Timiș ar fi domnul deputat Ben Oni Ardelean, căruia i-am oferit sprijinul nostru, plecând de la premisa că are două mandate de parlamentar și este mai cunoscut de către organizațiile PNL din teritoriu. Doamna ex-președinte Gorghiu nu are cum să preia conducerea pentru că trebuie să fie prezentă în județ, domnul Pirtea este membru mai nou și nu prea cunoaște situația din teritoriu, iar domnul Pavel Popescu nu cred că poate să organizeze alegerile. În această situație, considerăm că domnul Ben Oni Ardelean ar trebui să își asume preluarea președinției interimare a PNL Timiș, pentru că nu credem că dânsul dorește să candideze și considerăm că poate să organizeze alegerile fără niciun fel de suspiciuni. Iar domnul Robu ar trebui să își facă o nouă echipă și să candideze în 2017. Variantele cu domnul Coifan sau domnul primar de la Sânnicolau Mare cred că sunt niște variante de nemulțumiri, pentru că nu cred că au capacitatea nici de a conduce PNL Timiș în momentul de față, nici să facă o figură frumoasă la alte alegeri. Credem că domnul Robu ar trebui să candideze în 2017, fiind primar al Timișoarei, dar cu o echipă mult mai solidă și cu oameni care l-au sprijinit în candidaturile trecute. Sperăm să își dea demisia și domnul secretar general Alin Popoviciu și tot biroul județean să se dizolve. La fel cum și la Lugoj ar trebui format un nou birou interimar, iar unul dintre consilierii Mihai Agache sau Bogdan Blidariu să preia președinția interimară pentru a organiza alegerile din 2017”, a declarat Ioan Ambruș, susținut și de către ceilalți doi consilieri liberali lugojeni.

Ambruș s-a referit și la rezultatul obținut de PNL la Lugoj, la alegerilor parlamentare,  declarând că „nu au fost cine știe ce, pentru că diferența dintre aegerile pentru Consiliul Județean și cele parlamentare a fost doar de 300 de voturi”.

„Domnul Buciu nu a adus nimic nou în PNL, decât o fracțiune, care nu s-a implicat în campania de la locale, dar a revenit și a făcut campanie la parlamentare. Rezultatele la nivel de Lugoj au fost slabe și, în această situație, credem că nu ar trebui să se răzgândească în legătură cu demisia pe care și-a anunțat-o”, a spus Ambruș.

Distribuie, dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *