Seminar de informare privind fondurile europene pentru IMM-uri, la Lugoj

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest vine în sprijinul  companiilor private – microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii – interesate de accesarea fondurilor nerambursabile acordate în cadrul Regio-Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020, prin prezentarea în cadrul unor seminarii a Ghidului Solicitantului și a condițiilor specifice pentru accesare.

La Lugoj, seminarul va avea loc  luni, 27 februarie, începând cu ora 14, la cinematograful Bela Lugosi.

Seminarul se adresează sectorului privat, antreprenorilor din categoria microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii, care pot beneficia de finanțare europeană nerambursabilă prin apelul de proiecte POR/102/2/2, aferent Axei prioritare 2 – Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, Prioritate de Investiții 2.2 Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor.

Prin intermediul acestui apel de proiecte va fi sprijinită dezvoltarea IMM-urilor, pentru îmbunătățirea capacităților avansate de dezvoltare a produselor și serviciilor, în vederea creșterii competitivității economiilor regionale și naționale.

Proiectele se vor putea depune prin aplicația electronică MySMIS. Depunerea de cereri de finanțare va fi deschisă până în data de 23 august 2017, ora 12.

Distribuie, dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *