Școala de vară nonformală! Proiect pentru copiii din Balinț, Bodo, Criciova, Jdioara și Cireșu

Un proiect inedit în satele din județul Timiș, demarat în 2013 de Asociația Alternativ Ed, continuă în această vară, printr-un parteneriat cu Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara.

Anul acesta, frumoasa poveste scrisă în ultimii cinci ani în satele timișene continuă cu „Școala de vară nonformală” care a început în Petroasa Mare (în 2013 și 2014), iar ulterior s-a extins și în Criciova, Jdioara și Cireșu (în 2016 și 2017).

În această vară, inimoșii voluntari vor merge la Balinț, Bodo, Criciova, Jdioara și Cireșu. În cele cinci sate vor fi organizate ateliere multidisciplinare, care îi vor ajuta pe cei 150-200 de copii să exploreze lumea care îi înconjoară, pornind de la propria identitate, până la comunitatea din care fac parte și chiar mai departe.

În baza experienței de până acum și special creată pentru comunitățile dezavantajate, Școala de vară, care se va derula între 30 iulie – 4 august 2018, pune bazele unui nou model de învățare ce invită la explorare, investigare și socializare. Atelierele multidisciplinare – arhitectură, pictură, dans, creație, activități sportive, jocuri creative și vizionare de filme în aer liber – vor permite conectarea informațiilor nou descoperite cu mediul înconjurător, cu ajutorul educaţiei non-formale, prin artă şi joc.

Facultatea de Arhitectură a Universității Politehnica Timișoara va participa la școala de vară cu opt studenți, coordonați de lect.dr.arh. Cristina Povian. Aceștia, alături de cadrele didactice din cele cinci localități vor proiecta, în școlile generale, filmulețe în care le arată copiilor ce înseamnă arhitectura, vor explora, prin jocuri interactive, forme geometrice și vor construi căsuțe din carton pe care, alături de micuții elevi, le vor picta.

Lugoj Expres Școala de vară nonformală! Proiect pentru copiii din Balinț, Bodo, Criciova, Jdioara și Cireșu școala de vară școală proiect Jdioara Criciova copii comunități dezavantajate Cireșu Bodo Balinț Alternativ Ed

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.