Rieker își închide fabrica de la Lugoj și pleacă din România

Conducerea firmei Rieker a anunțat, printr-un comunicat, că își închide fabrica de la Lugoj și, din cauza creșterilor costurilor cu forța de muncă și utilitățile, își va înceta activitatea de producție în România.

Astfel, cei 663 de angajați ai producătorului elvețian de încălțăminte își vor pierde locurile de muncă.

„Firma Rieker a început activitatea în România în Februarie 1998 și a fost unul dintre cei mai mari angajatori din vestul României. Firmele de producție ale concernului Rieker România au angajat în cei peste 20 de ani de existență peste 20.000 de salariați și au fost produse aici peste 4 de milioane de pereci de pantofi. Piața muncii este extrem de dinamică și de competitivă în județul Timiș și va fi din ce în ce mai competitivă, ceea ce face să crească din ce în ce mai mult costurile cu forța de muncă, pe fondul unei lupte acerbe pentru atragerea angajaților. De asemenea ne confruntăm cu lipsa forței de muncă calificată în domeniul confecții încălțăminte din cauza absenței școlilor profesionale. Cu toate că numărul actual de angajați nu depășește 700, rezultă o fluctuație foarte mare, din ce în ce mai accentuată în ultimii ani, circa 40% din angajați fiind noi, ceea ce duce la o scădere a calității produselor. Productivitatea muncii de asemenea în scădere. Aproximativ 65% din personalul angajat face naveta cu 11 autobuze, din localitățile din jurul Lugojului, unele autobuze aducând angajații chiar și de la 70 de kilometri, ceea ce duce la costuri însemnate. Un alt aspect important este costul tot mai ridicat al utilităților, confruntându-ne cu o creștere de 35% în ultimele 3 luni. Toți acești factori fac nerentabilă și nesustenabilă producerea unei cantități prea mici de pantofi, raportată la costurile în creștere. În consecință, ne vedem obligați să încetăm activitatea de producție din România. Vom lua toate măsurile de protecție socială prevăzute de legislația în vigoare. Am contactat deja firmele din Lugoj care sunt în căutare de angajați, în vederea facilitării angajării cât mai curând a salariaților noștri. Dorim să mulțumim angajaților și tuturor celor care au fost alături de noi și au făcut posibil acest drum anevoios dar frumos pe care l-am parcurs împreună și vă dorim succes în activitatea viitoare”, se menționează în comunicatul semnat de managerul Markus Rapp.

Concernul elvețian Rieker, profilat pe producția de încălțăminte, este prezent pe piața muncii din Lugoj începând din anul 1998, când a deschis primul spațiu de producție în municipiul de pe malurile Timișului.

În 2016, Rieker era producătorul de încălţăminte din România cu cea mai mare cifră de afaceri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.