Profesori lugojeni, la un curs Erasmus+ în Croația

Patru profesori de la Colegiul Național „Iulia Hasdeu” din Lugoj au paticipat, în perioada 20-29 noiembrie, la cursul Using E-Learning – Benefits Of ITC In The Classroom, desfășurat în Croația, la Split.

Participarea la acest curs s-a făcut prin proiectul Erasmus+ „Going beyond the middle ground”. În cadrul acestui curs, cei patru profesori lugojeni participanți, Cristiana-Mariana Ionescu, Camelia Yvonne Tihoi,  Monica Suciu și Horaţiu Suciu, au învățat despre: tehnologie și educația – cum se maximizează potențialul de învățare prin utilizarea tehnologiei; terminologia clasei digitale; beneficiile învățării cu ajutorul tehnologiei; utilizarea tehnologiei în clasă; cum se implementează e-learningul diferite discipline, avantajele și dezavantajele predării digitale; utilizarea blogurilor în predarea sau în realizarea unor proiecte; realizarea de site-uri, filme, romane grafice ca metode de învățare; căutarea de resurse online pentru profesori; crearea un mediu digital în școală; tehnologia ca vehicul pentru învățarea prin folosirea unor programe educaționale (Kahoot, Socrativa) create special pentru evaluarea online.

Cei patru profesori lugojeni vor deveni resurse printre profesorii Colegiului Național „Iulia Hasdeu”, cărora le vor transmite noile abilități și competențe dezvoltate prin participarea la acest curs.

Distribuie, dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *