Premierea elevilor olimpici din Lugoj

Elevii din Lugoj care au obţinut, în acest an, rezultate deosebite la concursurile şi olimpiadele şcolare, precum şi profesorii care i-au pregătit, vor fi premiați de autoritățile locale.

Festivitatea de premiere va avea loc marți, 5 decembrie, de la ora 13, la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu”.

 „Întotdeauna am considerat școala unul din cei trei piloni importanți alături de familie și biserică, în pregătirea noilor generații pentru viața în societatea de astăzi cu problemele și provocările actuale. Am tot respectul pentru munca pe care o desfășoară cadrele didactice, ani de zile am lucrat eu însumi în învățământ și știu că în spatele unor rezultate deosebite stau eforturi considerabile atât din partea elevilor cât și a dascălilor. De aceea consider deosebit de important să răsplătim excelența, să premiem performanța, iar rezultatele la olimpiadele școlare sunt cele mai bune dovezi ale reușitei. An de an am alocat în buget sume pentru premierea elevilor care au obținut rezultate deosebite, am făcut-o și în acest an și o vom face în continuare. Anul acesta numărul elevilor cu rezultate deosebite pe care îi vom premia în 5 decembrie este mai mare cu 20 față de anul trecut și acest lucru ne bucură. Este dovada că școala lugojeană formează în continuare elite. Nu-mi rămâne decât să sper că măcar o parte din acești elevi eminenți vor alege să se întoarcă și să-și desfășoare activitatea profesională viitoare în orașul natal, unde s-au format”, a declarant primarul Francisc Boldea.

Vor fi premiaţi 104 elevi şi 58 de profesori. Valoarea totală a premiilor este de 39.920 de lei, din care 30.050 de lei pentru elevi şi 9.870 de lei pentru cadrele didactice.

Distribuie, dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *