Polițiștii demarează acțiunea Truck & Bus pentru verificarea legalității transporturilor rutiere de persoane și mărfuri

În perioada 13-19 februarie, polițiștii desfășoară o acţiune pentru reducerea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane și de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă.

Acțiunea Tuck & Bus, se desfăşoară în conformitate cu Planul de operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (TISPOL), la care România este parte şi are ca scop prevenirea încălcării normelor rutiere privind transporturile rutiere de mărfuri şi persoane, pentru prevenire a accidentelor rutiere grave.

În cadrul acțiunii vor fi verificate autovehiculele destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri şi cele destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Activitatea vizează depistarea transporturilor ilicite de mărfuri şi persoane, prevenirea conducerii vehiculelor sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, purtarea centurii de siguranţă, respectarea perioadelor de conducere şi de odihnă, a dimensiunilor de masă şi gabarit, deţinerea certificatului de competenţă profesională şi a documentelor de transport, a inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării obligatorii de răspundere civilă.

Distribuie, dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *