O elevă de la Liceul „Traian Vuia” din Făget – Premiul I la concursul național ,,Familia mea în vremea Marelui Război și a Marii Uniri”

În 27 iunie 2018, la Facultatea de Istorie din cadrul Universității București, s-a desfășurat faza națională a concursului ,,Familia mea în vremea Marelui Război și a Marii Uniri”, concurs inițiat de Societatea de Științe Istorice din România și de Facultatea de Istorie din cadrul Universității București pentru celebrarea Centenarului.

La această fază au participat elevi și profesori din 23 de județe. La secțiunea A, eleva Denisa Murariu, de la Liceul Teoretic „Traian Vuia” din Făget a obtinut Premiul I, pentru lucrarea: „Ioan Muntean – un țăran din Banatul de nord-est la Alba Iulia”, profesor coordonator fiind Dumitru Tomoni.

Pentru realizarea lucrării premiate, eleva Denisa Murariu a consultat bibliografia indicată de profesorul coordonator și s-a  deplasat de mai multe ori în satul Bătești pentru a lua legătura cu fiul lui Ioan Muntean, Ioan Muntean jr., în vârstă de 89 de ani. De asemenea, a scanat însemnări privind participarea la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, poze privind viața și activitatea, poezii scrise de Ioan Muntean, a fotografiat casa unde a trăit Ioan Muntean ultimii ani de viată, biserica unde și-a informat consătenii despre drumul la Alba Iulia, evenimentele la care a participat și mormântul unde își doarme somnul de veci, monumentul ridicat în anul 1929 de preotul Romul Radulovici și văduva Elena Cernescu și a  identificat numele celor 22 de morți în Primul Război Mondial, a scanat documente din fondul Ilieșiu despre satul Bătești și fotografii ale altor făgețeni participanți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 (Muzeul de Istorie și Etnografie Făget).

Iar rezultatul cercetării a fost unul deosebit, apreciat atât de către cadrul didatic coordonator, prof. dr. Dumitru Tomoni, cât și de membrii juriului concursului ,,Familia mea în vremea Marelui Război și a Marii Uniri”:

În urma discuțiilor cu fiul lui Ioan Muntean și a cosultărilor însemnărilor s-au conturat câteva repere din viața lui Ioan Muntean. S-a născut la 24 martie 1898, în satul Băteşti, din vecinătatea Făgetului, într-o familie de ţărani gospodari. Cultivarea pământului a constituit principala îndeletnicire.  A participat la Marele Război, fiind rănit și internat într-un spital militar din Budapesta, și la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Nici după Unire nu a fost scutit de greutăţi şi necazuri, pierzând în şapte ani soţia şi trei fete. În 1928 s-a recăsătorit a doua oară şi a mai avut doi copii. Datorită prestigiului de care s-a bucurat în rândul consătenilor, a fost ales în mai multe rânduri primar al localităţii Băteşti. A participat şi la cel de-al Doilea Război Mondial, fiind mobilizat într-o unitate de aviaţie.

După terminarea războiului se va confrunta cu noile realități ale comunismului. Ioan Munteanu a fost un ţăran luminat, cu dragoste de carte, a citi mult, a scris versuri, a dat interviuri şi mai ales a povestit cu savoare întâmplări şi impresii dintr-o viaţă zbuciumată. A murit la o vârstă patriarhală de 90 de ani, la 3 noiembrie 1988, fiind înmormântat în cimitirul din Băteşti.

Indiscutabil, evenimentul cel mai important din viața sa a fost participarea la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Conform hotărârii Consiliului Național Român Central și locuitorii comunei Bătești se întrunesc la 21 noiembrie 1918 într-o adunare

prezidată de preotul Romul Radulovici și hotărăsc ca economul [țăranul] Petru Cernescu să-i reprezinte la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, din 1decembrie 1918. Alături de Cernescu au participat la Marea Adunare și alți 20 de țărani din Bătești, printre care și Ioan Muntean, fiind cea mai numeroasă delegație din Banatul de nord-est.

În dimineața zilei de 30 noiembrie 1918, delegația băteștenilor s-a îndreptat spre gara din Făget, unde s-au întâlnit cu delegații din zonă: Victor Feneşiu, George Gârda, Vasile Iancu, Dănilă Iliţiescu, Sebastian Olariu (Făget), Constantin Coronţiu (Bichigi), Ioachim Florescu (Povergina), Iosif Capotescu (Brăneşti) etc. Cu toții așteptau un tren special din Lugoj, format din şase vagoane şi împodobit cu steaguri tricolore. Ei realizau că vor fi martorii unui eveniment deosebit, lucru anticipat și de Valeriu Braniște: „ Va fi o zi istorică, o zi neuitată în viaţa poporului, o zi de la care se va data o nouă epocă. O zi pe care o vor aminti urmaşii îndepărtaţi cu evlavie şi admiraţie”.

Aceste evenimente l-au marcat pe Ioan Muntean pentru toată viaţa, așa cum va mărturisi peste ani: „E mult de atunci, aveam doar 20 de ani, iar acum am 82 ani, deci sunt 62 de ani, aşadar, cu ocazia împlinirii a 62 de ani de la Unire, m-am gândit să arunc o privire memorială la 1 Decembrie 1918 şi am scris aici tot ce îmi mai pot aminti din trecut….În ziua de 30 noiembrie 1918, pe la amiaz, eram in gara Făget, aşteptând trenul care se formase din Lugoj special pentru bănăţenii care mergeau la Alba-Iulia. Şeful convoiului era Caius Brediceanu, mare luptător al românilor din Banat în parlamentul Budapesta. Seara, am ajuns devreme în Alba-Iulia. În oraş n-am mai avut loc, atâta lume era adunată, şi noi am fost încărtiruiţi într-o comună vecina. Acolo am stat până noaptea târziu, la cămin unde se făceau probe de cântări cu corul pentru mâine zi. Dimineaţa am pornit spre Alba Iulia. Începând de la gara până sus în cetate erau ţărani ardeleni din Gara Naţională, înşiraţi de o parte şi de alta a drumului, tot la 4-5 paşi unul de altul, cu arma la picior sau în spate şi cu tricoul încins în diagonală. Era un capitan de infanterie, parcă îl văd alergând în sus şi jos, dând ordinele necesare. Acesta era capitanul Medrea, comandantul Gărzii Naţionale din Alba Iulia. O lume de oameni urca mereu în cetate, sus pe Câmpia Libertăţii. Iată-ne ajunşi sus. Acolo erau mai multe tribune de unde vorbeau conducătorii”.

Comunicarea hotărârii de unire a Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România a produs o firească bucurie și emoție în rândul participanților: „În sfârşit, după atâtea vorbiri şi dezbateri, Vasile Goldiş a dat cetire următoarei rezoluţii: Vrem unire necondiţionată cu Ţara-Mamă!. Atunci lumea a izbucnit în urale: Trăiască România Mare! şi corurile au intonat cântări naţionale „Deaşteaptă-te române”, „Hai să dăm mână cu mână” şi altele”.

Emoționantă a fost și întoarcerea acasă: „Adunarea a luat sfârşit, zecile de mii de oameni au început a se retrage spre gară, unde trenuri speciale îi aşteptau pentru reîntoarcerea spre casă. Venind pe tren spre casă, din întâmplare, am fost într-un vagon cu Caius Brediceanu din Lugoj, care a fost şeful convoiului din Banat. Cum am spus, eu eram pe coridorul vagonului şi îmi aduc aminte cum am cântat o cântare: Români, haidem ca să ne răzbunăm,/ E timpul de unire./ Nu mai putem, nu mai putem/ Nimic să mai răbdăm/ Duşmanului, pieire!/ Carpaţii azi cheamă ai săi brazi,/ Banatul şi Ardealul o cheamă/ Pe scumpa lor iubită mamă! Uşa unui cupeu s-a deschis şi eu fusei invitat înăuntru. Atunci, Caius Brediceanu m-a întrebat că de unde am învăţat cântarea asta şi de unde sunt. Eu i-am spus că un coleg de la noi din sat cunoaşte nota şi de la el am învăţat… Trenul a şuierat de oprire. A ajuns în gara mea, la Făget. O strângere de mână, şi ne-am despărţit”.

Întors acasă, Ioan Muntean s-a simțit dator să împărtășească consătenilor bucuria și emoția de care el a avut parte: „Ajuns acasă eram întrebat de toţi oamenii din sat cum a decurs adunarea [de] la Alba Iulia. Le-am spus că s-a hotărât alipirea necondiţionată cu Ţara Mamă. Le-am spus cu câtă însufleţire s-a ţinut adunarea şi cât de mişcaţi am fost toată suflarea românească de bucurie. Noi, tineretul din sat, ne-am adunat şi am început să formăm un cor de 4 voci, aşa că, la Crăciun, am cântat în biserică, am dat răspunsul la Sfânta Liturghie şi am depus jurământul de credinţă sub un drapel românesc, un tricolor a Reuniunii noastre de cântări. Tot atunci am fost invitat de corişti să ţin un mic discurs despre evenimentele Unirii şi care au fost cauzele de s-au rupt lanţurile robiei…După terminarea modestei mele vorbiri, am observat că la multe persoane au început a picura lacrimi de bucurie, căci s-a împlinit visul de veacuri al poporului românesc.

Ioan Muntean și-a încheiat consemnarea amintirilor despre ziua de 1 Decembrie 1918 cu o dorinţă: ”Iubit popor românesc,/ Pace lungă, bucurie,/ Zi cu soare, veselie,/ Şi prin muncă, fericire,/ Asta îţi doresc”.

 

Distribuie, dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *