Mitropolitul Banatului a târnosit Biserica „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș” din Dealul Viilor și a binecuvântat noua capelă din cel mai mare cimitir al Lugojului

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, s-a aflat din nou în mijlocul credincioșilor din Lugoj,  în duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci, când a săvârșit slujba de târnosire a bisericii și de sfințire a picturii și a iconostasului noului lăcaș de cult cu hramul „Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Ierarh Iosif cel Nou” din Parohia Lugoj VI-Dealul Viilor.

Ceremonialul religios a fost oficiat de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, înconjurat de un sobor de preoți, din care au făcut parte părintele protopop Ioan Cerbu, Protopopiatul Lugoj, părintele secretar Marius Sfercoci, părintele paroh Ioan Traian Birăescu și alți clerici din Lugoj și împrejurimi.

Potrivit tradiției Bisericii Ortodoxe Române, toți credincioșii prezenți au avut prilejul de a intra în Sfântul Altar, închinându-se înaintea Sfintei Mese, locul unde se aduce Sfânta Jertfă cea fără de sânge a Noului Legământ. La acest moment deosebit din viața comunității parohiale, alături de numărul mare de credincioși, au fost prezenți și reprezentanți ai autorităților locale și județene, în frunte cu primarul Francisc Boldea și președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, precum și monahii de la Mănăstirea Luncanii de Sus din cadrul eparhiei.

După oficierea slujbei de târnosire, Chiriarhul Banatului, împreună cu preoții slujitori, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în cadrul căreia au fost pomeniți ctitorii și toți cei care au contribuit, într-un fel sau altul, la edificarea și înfrumusețarea lăcașului de cult.

După rugăciunea amvonului, Părintele Mitropolit Ioan, în conformitate cu art. 144, alin. 2 din Statutul pentru Organizarea și Funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, și, în semn de deosebită prețuire și părintească dragoste pentru rodnica activitate pastoral-misionară şi administrativ-gospodărească pusă în slujba Bisericii lui Hristos și a bunului obștesc, dar și pentru osârdia deosebită dovedită prin construirea unei noi biserici parohiale, pictarea și înzestrarea ei cu odoarele și mobilierul bisericesc, a acordat părintelui paroh Ioan Traian Birăescu distincția de iconom-stavrofor.

După otpustul sinaxei euharistice, Întâistătătorul Mitropoliei Banatului a vorbit, în cuvântul de învățătură, despre sensul duhovnicesc al asumării Crucii lui Hristos, care dă sens vieții umane.

Biserica din Dealul Viilor a fost construită în anul 1996, de către preotul Gheorghe Cristescu și Centrul de Instrucție Jandarmi Lugoj, pe locul unei foste capele, cunoscute sub numele „Bisericuța Grofului”. În 2011, bisericuța a trebuit să fie demolată, după ce s-a constatat că întreaga structură de rezistență a fost compromisă. În același an au fost demarate lucrările la noua biserică, a cărei piatră de temelie a fost sfințită în data de 2 noiembrie 2011. Lucrările de edificare, de amenajare interioară și de înfrumusețare cu pictură în tehnica frescă au conținut, finalizându-se anul acesta.

Îndată după Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a oficiat slujba de binecuvântare a noii capele mortuare din cadrul cimitirului de pe Calea Făgetului din Lugoj.

Noua capelă, construită și amenajată de Parohia Lugoj I, este una dintre cele mai moderne din municipiul Lugoj, dispunând de toate utilitățile necesare, tocmai ca oamenii să își poată priveghea morții în condiții civilizate. În interiorul capelei a fost montată inclusiv aparatură de răcire a aerului, pentru ca și pe perioada sezonului cald acest spațiu să poată fi folosit fără probleme.

(Sursa: Mitropolia Banatului)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.