Mitropolitul Banatului a participat la hramul bisericii monument-istoric din Lugoj

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, s-a aflat și în acest an, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în mijlocul credincioșilor din Lugoj, pentru a participa la hramul  Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”. 

A fost cel de-al 251-lea an de când biserica monument-istoric din Lugoj, închinată Maicii Domnului, a îmbrăcat haine de sărbătoare, cinstindu-și ocrotitoarea spirituală.

ÎPS Ioan a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi și diaconi, din care a făcut parte și părintele protopop Ioan Cerbu și preoții slujitori ai parohiei.

La serviciul divin au participat numeroși credincioși din parohie, reprezentanți ai autorităților locale și județene, în frunte cu prefectul județului Timiș, Eva Andreaș, primarul Francisc Boldea și președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, precum și membrii delegațiilor oficiale ale orașelor din străinătate înfrățite cu municipiul Lugoj, prezente la Ruga lugojeană.

Conform tradiției, manifestarea s-a încheiat cu înconjurul bisericii, cu prapurii și steagul Corporației Meseriașilor în frunte.

 

Distribuie, dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *