Majorarea tarifelor la apă și canalizare în Lugoj rămâne… cum s-a stabilit

Cetățenii municipiului Lugoj nu au fost interesați de dezbaterea publică organizată de municipalitate, privind majorarea tarifelor la apă și canalizare-epurare, începând cu data de 1 februarie 2017.

Societatea civilă a fost reprezentată doar de către un locuitor de pe Splaiul Corneliu Coposu (zonă unde se înregistrează frecvent inundații din cauza canalizării executate necorespunzător) și de către președintele Asociației Spirit Bănățean, consilierul Marius Martinescu, cel care a și solicitat organizarea consultării publice.

La dezbaterea care a fost prezidată de către primarul Francisc Boldea a participat și conducera societății „Meridian 22”, operatorul serviciului public de alimentare cu apă potabilă şi canalizare –  epurare în Lugoj, care a încercat să ofere răspunsuri la întrebările adresate de către consilierii independenți Marius Martinescu și Liviu Brândușoni, privind necesitatea majorării tarifelor.

Despre proiectul de hotărâre a vorbit și consilierul Iosif Crăciunescu, unul dintre inițiatori, care a menționat că a elaborat actul normativ în urma unei adrese a Consiliului de administrație al societății „Meridian 22”.

„Majorarea e de aproximativ 3 lei/familie. Credem că nu e o sumă mare care să afecteze bugetul unei familii, având în vedere că de la 1 februarie o să crească și salariul minim”, a spus Iosif Crăciunescu.

Deși nu a fost inițiator al proiectului privind majorarea tarifelor la apă și canalizare, primarul Francisc Boldea a declarat că este solidar cu această solicitare. Astfel, în viitoarea ședință a Consiliului Local Lugoj, majorarea tarifelor la apă și canalizare va fi votată fără probleme.

Conform proiectului de hotărâre inițiat de către cei doi consilieri Ioan Haneș și Iosif Crăciunescu, reprezentanții grupului PSD-ALDE, care deține majoritatea în Consiliul Local Lugoj, prețul la apă potabilă va fi majorat cu 0,28 de lei/mc, de la 2,88 lei/mc la 3,16 lei/mc (fără TVA), iar tariful la canalizare-epurare va crește cu 0,09 lei/mc, de la 1,09 lei/mc la 1,18 lei/mc (fără TVA).

 

(Sursa: ziuadevest.ro)

Distribuie, dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *