Lugojul, devastat de furtună. Vijelia a făcut prăpăd în 25 de localități din Timiș

Furtuna care a lovit, duminică după-amiază, Lugojul și județul a lăsat în urmă dezastru.

În urma fenomenelor meteo extreme, provocate de intensificări ale vântului ce au depășit în rafale 80 km/h, la numărul unic de urgență 112 au fost înregistrate 566 de apeluri.

În total au fost afectate 23 de unități administrativ-teritoriale: Timișoara, Lugoj, Buziaș, Făget, Jimbolia, Recaș, Biled, Coșteiu, Pișchia, Uivar, Iecea Mare, Șandra, Ghiroda, Giroc, Bucovăț, Banloc, Darova, Becicherecu Mic, Giera, Belinț, Dumbrava, Otelec și Săcălaz, cu un număr de 25 de localități aparținatoare.

Fără curent electric au rămas 30 de localități (cu un număr inițial de 105.302 clienți rămași fără curent), iar 25 de localități au rămas fără apă (din cauza lipsei de alimentare cu energie electrică).

La nivelul județului Timiș, 5 persoane au decedat (2 la Timișoara și 3 la Buziaș), iar 49 de persoane (42 de adulți și 7 copii) au fost rănite.

Echipele de salvare au intervenit și pentru deblocarea unui număr fe 152 de persoane blocate în trenuri și autovehicule (5 persoane blocate într-un autoturism pe un drum forestier și trei trenuri blocate – IR 1812 în stația Holdea, cu 48 de pasageri; IR 1838 în stația Margina, cu 68 persoane; IR 1819 în stația Dobra, cu 31 persoane).

Personalul ISU Timiș și al serviciilor voluntare au intervenit la 93 de locuințe avariate (în special acoperișuri): Timișoara (73), Lugoj (9), Giroc (4), Chizățău (2), Răchita (3), Becicherecu Mic (1), precum și la îndepărtarea unui număr de 176 de copaci căzuți: Timișoara (151), Lugoj (9), Buziaș (2), Făget (2), Ghiroda (2), Ofsenița (1), Sacoșu Mare (1), Biled (1), Coșteiu (1), Pișchia (1), Iecea Mare (1), Uivar (1), Giroc (1), Șandra (1) și Bucăvăț (1).

Au fost rupți 16 stâlpi și 23 de cabluri, iar opt țevi de gaz au fost avariate. Au fost afectate 22 de unități de învățământ, 5 unități de cult și 4 obiective IPTF. De asemenea, au fost blocate două drumuri: DN6, la ieșirea din Timișoara spre Lugoj, și DJ 691, între comunele Dumbrăvița și Giarmata.

În urma dezastrului, în 15 școli și 4 grădinițe a fost suspendată parțial/total activitatea.

Pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteo periculoase s-a intervenit cu 162 de mijloace (133 MAI și 29 alte structuri) și 619 persoane (558 MAI și 61 alte structuri).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.