LORD’89: „Revoluția nu poate fi furată, privatizată sau vândută”

Loja de Onoare a Revoluționarilor din Decembrie 1989  –  L.O.R.D.’89 a adresat o scrisoare deschisă președintelui României, Klaus Iohannis.

„Loja de Onoare a Revoluționarilor din Decembrie 1989  –  L.O.R.D.’89, constituită din asociaţii ce au drept scop apărarea, respectarea şi promovarea idealurilor Revoluției Române din  Decembrie ’89, reprezentată prin Irinel Struță în calitate de preşedinte. Noi, cei care în acel Decembrie ’89, prin curaj, jertfă și sânge am  redat  libertatea și demnitatea poporului român, astăzi asistăm cu indignare la acuzele și atacurile incalificabile publicate în mass media, urmare a comunicatelor  Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la cauza intitulată generic ”Dosarul Revoluției” și îndreptate împotriva Revoluției Române din Decembrie ’89  și a celor care, cu jertfă și sacrificii supreme, au instaurat libertatea și democrația în România. Astfel, „Dosarul Revoluției” a devenit  un instrument de presiune politică și de jocuri politice, nu de aflare a adevărului. Istoria Revoluţiei Române trebuie să ramână a poporului român, a celor care au înfăptuit-o, nu doar pentru a fi scrisă în Cartea de aur a Istoriei neamului, ci şi pentru imaginea noastră ca popor şi ţară. Revoluţia nu poate fi furată, privatizată sau vândută, nu este o marfă sau o instituţie, ci un bun istoric, al unui întreg popor, un act înfăptuit de oameni pentru oameni, cu curaj, spirit de sacrificiu şi dârzenie, în numele unor idealuri şi drepturi sfinte, cu încrederea că un neam cu frică de Dumnezeu şi respect faţă de adevăr nu îşi va contesta eroii şi nu va permite fabricarea şi perpetuarea unor falşi protagonişti ai evenimentelor și nici atacuri imunde la adresa activităţii de asanare a unui capitol definitoriu al devenirii noastre. Domnule Președinte, vă cerem să contribuiți la închiderea cu demnitate a acestui capitol”, se arată în scrisoarea deschisă semnată de Irinel Struță, președintele L.O.R.D.’89.

Lugoj Expres LORD'89: "Revoluția nu poate fi furată, privatizată sau vândută" scrisoare deschisă revoluție preşedintele României LORD’89 Klaus Iohannis dosarul revoluției

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.