La Lugoj va fi prezentată o staţie experimentală pentru reciclarea materialelor plastice în filament pentru imprimarea 3D

În perioada 14-18 noiembrie 2016, Asociația Cultura Verde (www.culturaverde.ro) derulează la Lugoj a patra serie de instruire și informare din cadrul proiectului ”Creşterea implicării în protecţia mediului prin implementarea unei staţii experimentale pentru reciclarea materialelor plastice în vederea producerii de filament pentru imprimarea 3D / Rec-o-Plast”, proiect co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

Astfel, în acest interval, va avea loc sesiunea de instruire a unui număr de 30 de elevi de la Colegiul Național ”Iulia Hașdeu”, iar pe 15 noiembrie echipa de proiect se va întâlni cu studenții din Lugoj.

În cadrul acestor evenimente, va fi prezentată stația experimentală realizată în cadrul Rec-o-Plast și vor avea loc demonstrații practice de reciclare a materialului plastic în filament pentru imprimarea 3D.

Rec-o-Plast este un proiect pilot care contribuie activ la îndeplinirea obiectivelor Strategiei Naționale de Gestionare a Deșeurilor 2014-2020 și a Strategiei Naționale privind Ocuparea Forței de Muncă 2014-2020, ambele strategii fiind transpuneri naționale ale obiectivelor Strategiei Europa 2020.

Proiectul Rec-o-Plast propune o abordare integrată, axată pe trei componente: civică, educațională și tehnologică a managementului deșeurilor plastice (în special a PET-urilor) și reciclarea acestora în filament pentru imprimarea 3D. Obiectivul general al proiectului este creșterea gradului de implicare în protecția mediului prin implementarea unei stații experimentale pentru reciclarea materialelor plastice în vederea producerii de filament pentru imprimarea 3D.

Proiectul prevede proiectarea și realizarea unei stații experimentale pentru reciclarea materialelor plastice în filament utilizabil în imprimarea 3D, reciclarea a 700 kg materiale plastice (PET-uri) în filament cu sprijinul și implicarea a 700 de beneficiari (300 liceeni, 100 studenți, 140 reprezentanți ai mediului de afaceri, 160 reprezentanți ai comunității 3D).

Aceștia beneficiază de instruire de specialitate în reciclarea materialului plastic și producerea de filament utilizabil în imprimarea 3D. Grupurile țintă ale Rec-o-Plast sunt: liceenii din Onești, Tecuci, Câmpulung Muscel, Slobozia, Urziceni, Râmnicu Vâlcea, Lugoj și București, studenți și reprezentanți ai mediului de afaceri din aceste localități și comunitatea 3D din România.

Proiectul este implementat de Asociația Cultura Verde, într-o perioadă de 14 luni  (februarie 2016 – martie 2017) cu un buget total de 73.255 CHF (din care 65.929,50 CHF este valoarea grantului și 7.325,50 CHF contribuție proprie).

 

Lugoj Expres La Lugoj va fi prezentată o staţie experimentală pentru reciclarea materialelor plastice în filament pentru imprimarea 3D staţie experimentală pentru reciclarea materialelor plastice Proiect Rec-o-Plast la Lugoj Asociația Cultura Verde

Distribuie, dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *