Hoț și păgubit, cercetați penal. Situație stranie, la Balinț

Un bărbat din localitatea Balinț, situată la câțiva kilometri de Lugoj, s-a ales cu un dosar penal după ce… i-a fost prădată casa.

Bărbatul, în vârstă de 71 de ani, a anunțat polițiștii Secției 5 Rurale Belinț – Post de Poliție Balinț cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras din locuință o sumă de bani și o armă.

În data de 11 aprilie, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat un minor în vârstă de 16 ani, bănuit de comiterea furtului.

„În fapt, la data de 02 aprilie a.c., minorul ar fi pătruns în imobilul situat pe raza localității Balinț, iar din interior ar fi sustras 1500 de lei și o armă cu aer comprimat”, au anunțat polițiștii.

Pe numele minorului, polițiștii au  întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Totodată, pe numele bărbatului de 71 de ani a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, întrucât acesta nu este deținător legal de arme din categoria celor supuse autorizării.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză.

Distribuie, dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *