Grefierii lugojeni au protestat, din nou, în stradă

Grefierii lugojeni au ieșit din nou în stradă și au protestat, vineri dimineața, timp de o oră, în semn de solidaritate cu colegii din cadrul Federației Naționale Sindicale „ProJust”, care au manifestat în fața Ministerului Justiției, din București.

Nemulțumirile grefierilor vizează atât finanțarea necorespunzătoare a personalului auxiliar de specialitate din justiție, cât și reintroducerea pensiei de serviciu și adoptarea unui nou Statut al personalului de specialitate juridică din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, în raport de noile modificări legislative și care să cuprindă atribuții corespunzătoare nivelului de pregătire profesională și realizabile în timpul programului de lucru de 8 ore pe zi, precum și garantarea independenței și a statutului personalului de specialitate juridică și recunoașterea drept categorie profesională participantă în înfăptuirea actului de justiție, alături de magistrați, iar nu ca personal auxiliar de specialitate, inclusiv prin eliminarea sintagmei „auxiliar de specialitate” din cuprinsul denumirii.

De asemenea, se mai solicită înființarea unei Direcții de specialitate în cadrul Ministerului Justiției pentru categoria profesională a grefierilor, dar și rezolvarea problemei resurselor umane prin suplimentarea corespunzătoare a schemelor de personal conform memorandumurilor asumate de Guvern, din perspectiva implementării noilor coduri.

Distribuie, dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *