Găsește-ți calea spre UVT! Proiect pentru elevii defavorizați din Făget, Buziaș, Recaș, Deta și Lovrin

Reprezentanţi ai liceelor teoretice din Făget, Recaș și Buziaș, precum și cei ai liceelor tehnologice din Deta și Lovrin au semnat, la sârșitul săptămânii trecute, la Universitatea de Vest Timișoara, un acord de parteneriat pentru punerea în aplicare a proiectului „Găsește-ți calea spre UVT”.

Prin acest proiect, elevii provenind din medii defavorizate vor fi ajutaţi pentru a le crește șansele de acces la învățământul superior, prin servicii de consiliere și orientare în carieră.

Accentul este pus pe testarea vocațională a unui număr de cel puțin 100 de elevi din licee, consideraţi ca proveniţi din medii defavorizate, în vederea realizării consilierii și orientării lor în carieră în conformitate cu pofilele vocaționale identificate. De asemenea, vor fi instruiți cel puțin 50 de profesori pentru realizarea de activități de consiliere vocațională primară și vor fi informați părinții cu privire la necesitatea și importanța orientării în carieră a copiilor lor.

„Universitatea noastră poate și are responsabilitatea de a contribui la rezolvarea multor probleme din educație, înainte ca ele să se manifeste la nivel universitar. Tinerii din mediul rural sunt oarecum privați de posibilitățile de consiliere și orientare disponibile în orașe, astfel că sunt predispuși la erori în alegerea traseului educațional. O alegere greșită la terminarea liceului le poate marca întreaga viață. Sunt convins că proiectul va reduce acest risc, fiind un real ajutor elevilor din cele cinci licee. La final, bunele practici și lecțiile învățate în cadrul acestui proiect pot constitui un punct de referință pentru intervenția în alte școli, în scopul susținerii unei decizii informate a elevilor privind propria carieră”, a declarat rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Prin activitățile desfășurate, proiectul va permite dezvoltarea unei componente de servicii a Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră al UVT adresată elevilor, mărindu-se astfel sfera de acțiune și influență a Centrului, care în trecut a cuprins doar activitatea cu studenții.

Proiectul „Găsește-ți calea spre UVT” beneficiază de finanțare prin Fondul de Dezvoltare Instituțională destinat universităților de stat – FDI 2018.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.