Fostă membră a PMP Timiș, bătută de un vicepreședinte al filialei. Conducerea PMP Timiș promite… excluderea vinovaților din partid

Un nou scandal zdruncină imaginea PMP Timiș. Ramona Dzitac, fostă membră a PMP Lugoj și apropiată a Roxanei Iliescu, a fost bătută și amenințată cu moartea de către Flavius Luca, vicepreședinte al PMP Timiș.

Agresiunea s-a petrecut, joi dimineața, în biroul de la firma unde aceasta lucrează.

„A intrat peste mine în birou și a început să mă lovească cu plamele peste față și cu pumnii în piept și în abdomen. m-a amenințat că îmi taie gâtul și apoi se ocupă și de copilul meu”, a declarat Ramona Dzitac.

Ramona Dzitac a fost agresată după ce, miercuri, a postat pe Facebook un comunicat de presă în care a spus că „Filiala PMP Lugoj este plină de profitori, care nu dau doi bani pe valorile PMP și care își doresc doar funcțiile publice, fără niciun efort. Ultimul ceas în care mai puteau să schimbe ceva și să evite dezastrul a trecut de prea multă vreme. PMP Lugoj s-a pupat pe gură cu PSD de atâtea ori, că nu realizează ce a devenit, iar acum se face că nu pricepe de ce oamenii sunt dezgustați de comportamentul perfid și imoral care i-a adus în anticamera dispariției politice. (…) Cum și-au bătut joc de munca noastră cei trei crai de la răsărit, cu tata lor Cornel Sămărtinean: Costea Marian, Luca Flavius și Szentpeteri Ștefan (zis Pityu), dar există viață și după zid. Până și șarpele este mai dulce decat voi!”.

În urma loviturilor primite, Ramona Dzitac a fost preluată de o ambulanță SMURD și transportată la spital, pentru investigații.

Reprezentanții IPJ Timiș au anunțat că „poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat de 38 de ani ar fi agresat o femeie de 25 de ani pe raza municipiului Lugoj. În continuare se fac cercetări şi urmează ca la definitivarea acestora să fie propusă soluţia corespunzătoare de către Parchet”.

PMP Timiș susține, într-un comunicat de presă, că „se delimitează de orice fel de scandaluri sau violențe” și că „pretinsul incident violent nu se confirmă, fiind vorba despre o înscenare”.

„Conducerea PMP Timiș se delimitează de orice fel de scandaluri sau violențe în care ajung să fie implicați, voluntar sau fortuit, membrii organizației, în același timp condamnă ferm orice fel de violențe fizice. Din informațiile obținute de la părțile implicate și a primelor verificări pe teren, pretinsul incident violent NU se confirmă, fiind vorba despre o ÎNSCENARE. Nu întâmplator, scenariul acestui nou scandal poartă semnătura acelorași persoane, Ramona Dzitac și Fedor Mașniță, care au încercat deturnarea alegerilor de partid, din data de 31 martie 2018. Reamintim opiniei publice că, tocmai pentru încălcarea repetată a disciplinei de partid, s-a luat decizia excluderii din PMP a celor două persoane, în timp ce Roxana Iliescu și-a făcut o „mea culpa” și și-a prezentat demisia. Dezavuam modul în care, în ultimele luni, se încearcă atragerea PMP Timiș în scandaluri artificiale, menite a eroda imaginea organizației noastre politice. Așteptăm concluziile Poliției Municipiului Lugoj în acest caz, iar cine va fi găsit vinovat va suporta rigoriile legii. În cazul în care se va constata că vreun membru de partid a fost implicat și va fi găsit vinovat, nu vom ezita să luăm decizia de excludere din partid conform statului și regulamentului Partidului Mișcarea Populară”, se menționează în comunicatul semnat de Cornel Sămărtinean, președintele PMP Timiș.

 

Distribuie, dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *