Folclorul pune stăpânire pe Lugoj! Începe Festivalul Internațional „Ana Lugojana”

Peste 500 de artiști din Bulgaria, Turcia, Polonia, Cipru de Nord, Georgia și România participă, în perioada 11-15 august, la cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Ana Lugojana”, de la Lugoj.

La aceată ediție participă cinci ansambluri folclorice din străinătate și 15 din România:

  • „Mehmetcik Culture and Mutual Benefit” – Cipru de Nord,
  • „Orhangazi Halk Dansları Topluluğu” – Turcia,
  • „Koniakow” – Polonia,
  • „Igraortsi” – Bulgaria,
  • „Javakht” – Georgia,
  • “Doina Aiudului” – Aiud,
  • “Timișul” – Timișoara,
  • “Doina Timișului” – Timișoara,
  • “Semenicul” – Reșița,
  • “Bârzava” – Reșița,
  • “Ghiocelul” – Giroc,
  • “Zestrea gugulanilor” – Caransebeș,
  • “Doina” – Sânnicolau Mare,
  • “Sveti Sava” – Sânnicolau Mare,
  • “Sveti George” – Stanciova,
  • “Armenișana” – Armeniș,
  • “Bănățanul” – Găvojdia,
  • “Hora Belințului” – Belinț,
  • Ansamblul Centrului Cultural din Deta,
  • “Lugojana” din Lugoj.

Spectacolele vor avea loc pe Platoul Casei de Cultură a Sindicatelor.

Duminică, 11 august, de la ora 19, pe scenă vor urca formaţiile de copii şi tineret ale Ansamblului „Lugojana”.

Luni, 12 august, de la ora 19, va avea loc o paradă a portului popular, pe traseul: strada Ion Huniade – Universitatea Europeană Drăgan – Primăria Lugoj – platoul Casei de Cultură a Sindicatelor, urmată de  deschiderea oficială a festivalului și reprezentațiile artistice ale ansamblurilor prezente la manifestare. La ora 23, la restaurantul J`Adore va avea loc prezentarea și degustarea bucatelor tradiționale, dar și parada costumelor și a dansurilor autentice din Georgia și Polonia.

Marți, 13 august, de la ora 19.30, au loc spectacole folclorice ale ansamblurilor prezente la eveniment, iar de la ora 23.00, restaurantul J`Adore va găzdui prezentarea și degustarea bucatelor tradiționale și parada costumelor și a dansurilor autentice din România și Bulgaria.

Miercuri, 14 august, de la ora 19.30, pe Platoul Casei de Cultură a Sindicatelor, au loc spectacole folclorice ale ansamblurilor prezente la manifestare. De la ora 23.00, la restaurantul J`Adore va avea loc prezentarea și degustarea bucatelor tradiționale, dar și parada costumelor și a dansurilor autentice din Ciprul de Nord și Turcia.

Joi, 15 august, cu începere de la 11.30, la Teatrul Municipal Lugoj are loc parada goștilor la ”Ruga Lugojană”, pe traseul Casa de Cultură a Municipiului Lugoj – Primăria Municipiului Lugoj, urmată de momente artistice. De la ora 18.00, în Piața Victoriei, ansamblurile participante vor lua parte la deschiderea ”Rugii Lugojene”, urmată de parada portului popular, spectacole folclorice, înmânarea de diplome și trofee, festivitatea de închidere a Festivalului Internațional de Folclor ”Ana Lugojana”.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.