Festivalul de cântare religioasă „Pe Tine Doamne, Te lăudăm”, la cea de-a VII-a ediție

Cea de-a VII-a ediție a Festivalului de cântare religioasă „Pe Tine Doamne, Te lăudăm” va avea loc duminică, 2 iulie, începând cu ora 10,30, în Biserica „Învierea Domnului şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Lugoj.

Festivalul este organizat, la început de iulie, de către Asociaţia Culturală „Oppidus”, prin strădania preotului iconom stavrofor Mihai Sidei, ctitorul Bisericii „Învierea Domnului”, pentru a marca momentul târnosirii acestui lăcaș de cult de către Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel, eveniment care a avut loc în prima duminică din luna iulie 2009.

La ediția din acest an vor concerta soliștii Alexia Sârbu, Daiana Sfercoci și Ica Ciurescu (Lugoj), Liliana Savu Badea (Buziaș), Daniela Văcărescu, Florica Franț și Ștefan Isac (Caransebeș), precum și formațiile corale:

  • „Mărgana” din comuna Marga,
  • Corul Bisericesc din comuna Glimboca,
  • Corul Catedralei Episcopale din Deva,
  • Corul românesc din Vârșeț (Serbia),
  • Corul „Osana” al Ligii Tineretului Creştin Ortodox Român Lugoj,
  • Corul preoțesc „Filaret Barbu” al Protopopiatului Ortodox Român Lugoj.

Juriul festivalului este prezidat de către prof. univ. dr. Dumitru Jompan, renumitul compozitor, dirijor, muzicolog, folclorist, profesor şi poet.

Festivalul are ca obiectiv promovarea valorilor cultural-religioase, având la bază genericul „Pe Tine Te lăudăm; pe Tine Te binecuvântăm; Ţie îţi mulţumim Doamne şi ne rugăm Ţie, Dumnezeului nostru”.

Distribuie, dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *