Eveniment muzical, la Lugoj: prima ediție a Galei Folk

Un eveniment de neratat pentru pasionații de muzică va avea loc joi, 17 mai, cu începere de la ora 19, la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj: prima ediție a Galei Folk.

Evenimentul muzical – organizat de Casa de Cultură a Municipiului Lugoj, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș și al Primăriei Lugoj – îi va avea ca invitați pe: Ilie Stepan – Horea Crișovan – Florin Cvasa, Mircea Bodolan și Imi Hallof – Daniela Marcu.

Ilie Stepan este fondatorul trupei emblemă a Timișoarei, ProMusica. Este unul dintre cei mai prolifici muzicieni români, cu numeroase proiecte, printre care și colaborarea cu Horea Crișovan, unul dintre cei mai buni chitariști români. La Gala Folk, de la Lugoj, li se va alătura și percuționistul Florin Cvașa, coleg cu cei doi și în ultimul proiect al lui Ilie Stepan, „Stepan Project Blues Foundation”.

Un alt invitat al Galei va fi Mircea Bodolan. Actor, la bază, Mircea Bodolan a început să cânte folk încă din anii ’70, fiind și membru al Cenaclului Flacăra. Una dintre cele mai cunoscute melodii ale sale, „Rănitul dintre linii”, a fost inclusă pe coloana sonoră a filmului „Am fost șaisprezece”– în regia lui Mircea George Cornea, în care a jucat și Mircea Bodolan. Dupa anii ’90 a revenit pe scena folk-ului românesc, cu numeroase turnee.

Imi Hallof (chitară) și Daniela Marcu (percuție) au făcut parte din trupa folk lugojeană „Amprente”, desființată, din păcate, de cățiva ani. Ei revin, în formula de duo, în cadrul acestei Gale.

Lugoj Expres Eveniment muzical, la Lugoj: prima ediție a Galei Folk Mircea Bodolan Imi Hallof Ilie Stepan Horea Crisovan Gala Folk Lugoj gală folk Florin Cvașa eveniment muzical Daniela Marcu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.