Eveniment caritabil, la Lugoj! Povestea călătoriei pe bicicletă prin Himalaya

Lugojenii sunt invitați marți, 27 august, începând cu ora 19, la Cinema Bela Lugosi, la primul eveniment din seria „The Road & The Happiness” la Lugoj: o poveste despre aventuri pe bicicletă prin Himalaya.

 În prima parte a evenimentului, Silviu Cadia, lugojeanul pasionat de pedalat prin locuri mai puțin obișnuite, va povesti cum e să te aventurezi prin munții din nordul Indiei pe bicicletă și ce presupune astfel de călătorii pe două roți.

În 2015, lugojeanul Silviu Cadia a pedalat aproape 4.000 de kilometri din România până în Iran, pentru a întreba oamenii ce înseamnă pentru ei fericirea, anul trecut a urcat pe două roți pe unul din cele mai înalte drumuri din lume, trecătoarea Khardung La (5.360 metri) din regiunea Ladakh, iar anul acesta, în martie, a mai efectuat încă două aventuri, în Nepal și în Himachal Pradesh/India.

În a doua parte a evenimentului va fi proiectat un film de 45 de minute despre călătoria din luna martie în Himachal Pradesh, când împreună cu alți doi lugojeni – Alvin Megerle și Vlad Ursu – au parcurs un drum de 300 kilometri, din Dharamshala până în Chamba, Nordul Indiei.

Evenimentul este unul caritabil, iar accesul se face pe baza unei donații la fața locului, în funcție de posibilitățile fiecăruia. Întreaga sumă adunată va fi donată Asociației „Inima Copiilor”, ONG care sprijină financiar și logistic copii din familii fără posibilități, care au nevoie urgentă de o intervenție chirurgicală.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.