Echipa de volei-fete de la HasdEU – locul II la Olimpiada gimnaziilor – etapa regională

Echipa de volei fete – gimnaziu de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj s-a clasat pe locul al II-lea la faza regională a Olimpiadei sportului școlar / Olimpiada gimnaziilor, care s-a desfășurat la Deva.

La această fază a competiției, echipa Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj,  pregătită de prof. Ionuț Eneșca, a reprezentat județul Timiș.

În finala competiției, echipa de la HasdEU a fost învinsă de formația care a reprezentat județului Caraș-Severin. Cu toate acestea, o jucătoare de la Lugoj, Luiza Roșie (din clasa a VIII-a), a fost declarată cea mai completă jucătoare a turneului.

Formația de la HasdEU a fost formată din: Roșie Luiza, Livadariu Cristina, Dumitrescu Dariana, Lorke Andrada (clasa a VIII-a), Haivas Denisa, Benea Dariana, Bartuș Miriam și Pușcașu Amira (din clasa a VI-a).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.